Sfanta Cuvioasa Parascheva aduna popoarele in comuniune de rugaciune

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru toţi cei care au evlavie deosebită faţă de ea, a subliniat Patriarhul României în cuvântul rostit vineri, 14 octombrie 2016. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie oficiată de hramul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva din Reşedinţa Patriarhală.

În cuvântul său, Părintele Patriarh a evidenţiat că Ocrotitoarea Moldovei, aşa cum mai este cunoscută, îi ajută pe toţi oamenii care îşi îndreaptă rugăciunile către ea.
Sfinţii, din orice neam ar fi ei, sunt sfinţii lui Dumnezeu şi îi ajută pe toţi oamenii smeriţi care cu evlavie multă cer ajutorul sfinţilor. De aceea, Sfânta Cuvioasă Parascheva adună popoarele în comuniune de rugăciune, în unitate frăţească. Adună laolaltă pe români, bulgari, greci, sârbi şi pe toţi cei care o cinstesc cu multă evlavie. Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru toţi cei care au evlavie deosebită faţă de ea. Sfânta a fost tânără când a trecut la viaţa veşnică. Se vede aceasta mai ales la Iaşi în perioada examenelor când studenţii, cu multă evlavie, cer ajutorul ei ca să reuşească la examene. De asemenea, sunt oameni bolnavi care vin de la depărtări mari ca să primească ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva, a spus Preafericirea Sa.

La final, Patriarhul Daniel a felicitat persoanele care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică.

Felicităm astăzi pe toţi cei care poartă numele de Parascheva, Paraschiv sau derivate, dorindu-le ani mulţi cu sănătate, bucurie, pace şi mult ajutor de Sfânta Parascheva în păstrarea dreptei credinţe, iubirea faţă de Biserică, creşterea în virtuţi, fapte bune, milostenie faţă de semeni. De asemenea, felicităm şi obştea maicilor din această Mănăstire din Reşedinţa Patriarhală cu prilejul hramului acestei Mănăstiri. Mulţumim şi părinţilor slujitori care au oficiat Sfânta Liturghie. Totodată, aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră prin rugăciunile Sfintei noastre Parascheva, a mai menţionat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: basilica.ro

14 Octombrie 2016

Vizualizari: 128

Voteaza:

Sfanta Cuvioasa Parascheva aduna popoarele in comuniune de rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE