Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Camaraseasca, in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul

In ziua praznuirii “Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul”, joi, 29 august, Inaltpreasfinţitul Parinte acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi din Protoieria Targu Carbunesti, a savarsit Sfanta Liturghie la altarul de vara din curtea Manastirii Camaraseasca, judeţul Gorj, sfantul lacas serbandu-si cu acest prilej Ocrotitorul.

Credinciosii prezenti s-au bucurat de caldura mangaietoare a razelui soarelui!

Dupa o zi mai mohorata si ploioasa pe aceste meleaguri, in ziua praznicului binecuvantat, Dumnezeu a revarsat lumina si vreme frumoasa, cei aproape o mie de credinciosi prezenti la manastire bucurandu-se de caldura mangaietoare a razelui soarelui unui sfarsit de august capricios si de glasurile mladioase ale Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane din Craiova, traind cu intensitate si cu atentie momentele acestei sarbatori duhovnicesti. Cu adanca evlavie, a fost savarsita sfanta pomenire a ctitorilor acestei sfinte biserici, prin cuvinte de multumire adresate proniei ceresti si tuturor truditorilor intru credinta, obstei de maici ostenitoare sub indrumarea Maicii Starete, Monahia Hristofora Draghici!

“Aceasta zi este de binecuvantare si de lauda adusa Sfantului Ioan Botezatorul!”

In Cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a tinut sa sublinieze ca: “Am venit cu totii in aceasta zi, pentru ca este ziua Sfantului Ioan Botezatorul, in chip deosebit este ziua taierii capului sau. O sarbatoare care in calendarul nostru este randuita sa fie cu post si rugaciune. Pentru ca, spre deosebire de alte sarbatori, aceasta are o legatura cu moartea Sfantului Ioan Botezatorul. De aceea este insemnata si sub numele de «Taierea Capului». Desi este prin definitie o zi trista, totusi, pentru noi, credinciosii, aceasta zi este de binecuvantare si de lauda adusa Sfantului Ioan Botezatorul, dar in acelasi timp este si o zi de bucurie sufleteasca, pentru ca Sfantul Ioan Botezatorul a sfarsit viata pamanteasca printr-o jertfa deosebita, taierea capului sau, fiind primit in Imparatia lui Dumnezeu si este cunoscut sub numele de «Prietenul Mirelui», «cel mai mare om nascut din femeie», acela care s-a invrednicit sa fie Botezatorul Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Din Evanghelie aflam ca tocmai in timpul lui Irod, cand Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit nenumarate semne si minuni, si oamenii toti credeau ca a venit in lume un prooroc, Irod a fost cutremurat de momentul acesta si gandea ca Sfantul Ioan Botezatorul a inviat din morti si ca prin el se savarsesc foarte multe minuni si puteri”.

Cu un indrumator desavarsit al «Turmei Sale», Stapanul nostru Mitropolit ne-a indemnat ca: “luand arma Duhului, cum ne spune Sfantul Apostol Pavel, sa luptam impotriva stapanirilor intunericului veacului acestuia! Sa luptam cat este ziua, sa ne silim ca nu cumva, in momentele de bucurie ale noastre, sa depasim masura omului, ci, dimpotriva, sa ne aratam cuviinciosi ca ziua, nu in ospete si betii, nu in lucruri destrabalate si de rusine, pentru ca vine noaptea, cand nimeni nu mai poate lucra!”

Intaistatatorul Bisericii noastre a subliniat o serie de aspecte morale ale unei “lectii de invatatura si de viata” care a fost intreaga traire a Sfantului Ioan Botezatorul, in antiteza si intr-un contrast izbitor cu manifestarile profund imorale ale desfraului de la Curtea lui Irod, ca si gestul nesabuit al acestuia de a-l arunca in temnita pe Inaintemergatorul Domnului, indemnandu-ne sa luptam cu indarjire impotriva gandurilor rele si a ispitelor care ne incearca la tot pasul: “Asadar, avandu-l pe Sfantul Ioan Botezatorul mijlocitor inaintea lui Dumnezeu si exemplu al vietii noastre, sa ne silim sa primim Cuvantul lui Dumnezeu, fiindca El este ca si grauntele de grau care cade in sufletul nostru, care trebuie sa incolteasca sa aduca roada vesnica. De asemenea, sa fim intotdeauna jertfelnici, atat fata de copiii nostri in familie, fata de familia noastra, fata de biserica si fata de noi insine! Caci, jertfa noastra este bine primita la Tatal cel Ceresc! Sa fim mai induratori, fiindca indurarea, spune Sfantul Iacob, aduce dreptate, aduce credinta, aduce incununare in Imparatia lui Dumnezeu! Deci, sa-l rugam pe Sfantul Ioan ca intotdeauna sa ne fie ajutator si mult folositor inaintea Tatalui Ceresc, ca si noi sa dobandim Imparatia Cerului, intru Hristos Domnul nostru, caruia I se cuvine slava, in vecii vecilor, Amin!”

Inainte de plecare, Mitropolitul Olteniei a purtat discutii fructuoase cu oficialitatile orasului Targu Carbunesti, cu d-l Primar Mihai Viorel Mazilu, cu d-l viceprimar Iulian Calina, arhipastorul nostru proband calitatile unui spirit practic si profund inspirat, prin sugestiile Sale, analizand o serie de probleme concrete ale vietii de parohie si ale slujirii monahale, cu diferiti preoti, cu Maica Stareta Hristofora si cu Maica Stareta Marina, de la Manastirea «Sfanta Treime» Stramba-Jiu!

Profesor, Vasile GOGONEA

Sursa: mitropolia-olteniei.ro

.

30 August 2013

Vizualizari: 213

Voteaza:

Sfanta Liturghie arhiereasca la Manastirea Camaraseasca, in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE