Sfantul Ciprian, Episcopul Cartaginei

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 13 septembrie pe Sf. Ciprian al Cartaginei. În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informaţii legate de viaţa şi activitatea sfântului Ciprian din vol. Istoria Creştinismului, vol I., semnat de Pr.

Nicolae Chifăr:

Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit şi Thascius. Nu avem informaţii despre anii tinereţii sale, nici despre şcolile urmate, dar luând în considerare reputaţia sa la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creştinism, deducem că şi-a însuşit o cultură profană foarte vastă şi profundă.

Convertirea la creştinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilius sau Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta şi iubea ca pe un părinte şi care la rândul său i-a încredinţat la moarte îngrijirea familiei sale. Convertirea a produs o schimbare radicală a mentalităţii şi concepţiei Sfântului Ciprian despre viaţă, schimbare de care este uimit el însuşi. A fost înzestrat cu două mari virtuţi: castitatea şi dragostea. A vândut o parte din avere pe care a împărţit-o săracilor şi a fost hirotonit preot în anul 247. La scurt timp după aceasta, murind episcopul Cartaginei Donatus, a fost ales episcop în anul 249.

Ca episcop s-a preocupat mai întâi de disciplina în Biserică. A interzis noilor convertiţi de a mai practica vechile lor profesii, în specia teatrul. Pune mare accent pe ascultare în Biserică.

Persecuţia care a izbucnit în anul 250, sub împăratul Deciu şi care a avut efect mai mare asupra Africii, a făcut să crească numărul apostaţilor. Pentru a curma tulburarea produsă în Biserică, Sfântul Ciprian s-a retras într-un loc ascuns. I-au fost confiscate bunurile iar adversarii săi l-au acuzat de trădare faţă de Biserică. Acuzaţia este nejustificată pentru că Sfântul Ciprian, rânduit de la Dumnezeu, cum notează şi biograful său, a mers pe calea muceniciei.

După aproximativ 15 luni de absenţă, Sfântul Ciprian s-a întors la Cartagina unde a avut mult de luptat cu cei care se lepădaseră de creştinism. Ca regulă generală pentru apostaţi el a cerut penitenţă. In această situaţie au intervenit protestele din partea mărturisitorilor rămaşi în viaţă. Pe aceştia i-a felicitat atenţionându-i însă asupra păcatului mândriei, din care cauză vor cădea şi ei. Sfântul Ciprian de comun acord cu Biserica Romei şi episcopii africani, a reprimit pe apostaţi, însă treptat, după un timp de penitenţă, excepţie făcând cei bolnavi pe moarte. A fost nevoit să ia măsuri aspre cu adversarii săi la episcopat, care preconizau o sciziune în Biserică, excomunicându-i. In această privinţă a avut şi acordul episcopilor africani convocaţi la sinodul de la Cartagina, din anul 251.

O contribuţie deosebită a avut episcopul cartaginez pe tărâm social odată cu izbucnirea ciumei între anii 252-254 şi a unui nou val de persecuţii. In faţa comportării dezastruoase a unor oameni, (chiar creştinii, părăseau pe cei bolnavi de teama infectării), a tâlhăriilor şi jafurilor întreprinse asupra caselor părăsite, Sfântul Ciprian condamnă cu sinceritate această atitudine, face nenumărate acte de milostenie şi-i îndeamnă pe creştini la întrajutorare frăţească, salvând viaţa multora.

In perioada de linişte relativă, stabilită după anul 253, odată cu urcarea pe tron a lui Valerian, Sfântul Ciprian se ocupă de cei năpăstuiţi şi întăreşte disciplina în biserică.

In ultimii ani ai vieţii s-a confruntat cu problema rebotezării ereticilor. Se pronunţa pentru rebotezarea lor, spunând că botezul e valabil numai dacă e făcut în numele Dumnezeului celui adevărat. Atitudinea sa este susţinută de sinodul african din 1 septembrie 256 dar intră în conflict cu Papa Ştefan care administra ereticilor după penitenţă numai punerea mâinilor, recunoscând botezul.

In anul 257, izbucnind persecuţia lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în august 257, în urma sentinţei dată în faţa proconsulului Aspasius Patemus. în anul 258 este chemat din exil de urmaşul lui Aspasius, Galeriu Maximus şi după unele încercări de atragere a sa la păgânism, l-a condamnat la moarte la 14 septembrie 258. Executarea s-a făcut prin sabie la Ager Sexti lângă Cartagina. Trupul lui a fost înmormântat de creştinii evlavioşi în locul numit Ariile proconsulului Macrobiu Candidian, pe Via Mappalensis.

Mărturisirea şi martiriul Sfântului Ciprian au fost un model pentru păstoriţii săi şi chiar pentru păgâni, arătând credinţa neclintită a sfântului şi dorinţa lui de a-şi vărsa sângele pentru Hristos.

*

Operele lui datează din anii episcopatului cuprinzând scrieri cu conţinut apologetic, disciplinar-moral şi o bogată corespondenţă.

Către Donatus (.Ad Donatus) este o scriere sub formă de dialog, alcătuită imediat după convertire, arătând starea sa spirituală înainte de botez şi reînnoirea de după botez, îndemnând pe Donatus să-l urmeze.

Către Dometrian (Ad Dometrianum) este adresată unui păgân vicios şi imoral, care acuza pe creştini că lor se datorează toate relele din Imperiu. Sfântul Ciprian arată că nenorocirile din Imperiu se datorează îndărătniciei păgânilor de a se converti.

Dovezi către Quirinus (Testimonia ad Quirinum) în 3 cărţi, arată că Vechiul Testament a avut rol pregătitor şi că toate profeţiile lui s-au împlinit în Noul Testament în Iisus Hristos.

Către Fortunat (Ad Fortunatum de exhortatione martyrii) prin care îmbărbătează pe creştini în faţa persecuţiilor.

Despre unitatea Bisericii universale (De catholicae ecclesiae unitate) - a fost scrisă în timpul persecuţiei declanşate de Deciu, în timpul căreia Sfântul Ciprian se retrăsese într-o ascunzătoare, combătând pe cei care, prin atitudinea lor, au periclitat unitatea Bisericii din Cartagina. Nici chiar moartea martirică nu poate ierta greşeala dezbinării Bisericii prin schismă.

Despre unitate (De unitate), o scriere prezentată de Sfântul Ciprian la sinodul african ţinut la 1 septembrie 251.

Despre cei căzuţi (De lapsis), în care cere penitenţă pentru cei căzuţi în timpul persecuţiei lui Deciu.

Despre moarte (De mortalitate) a fost scrisă în urma izbucnirii epidemiei de ciumă, prin care căuta să liniştească pe cei care erau dezamăgiţi de faptul că şi creştinii mor de-a valma cu păgânii.

Despre fapta bună şi milostenie (De opere et eleemosynis) este un îndemn moral la practicarea milosteniei. Scrierea a fost - determinată de faptul că provincia Numidia a fost prădată de barbari, iar Sfântul Ciprian a organizat o colectă pentru ajutorarea celor rămaşi fără adăpost.

Despre Rugăciunea Domnească (De dominica oratione) este o explicare a rugăciunii Tatăl nostru.

cAre o colecţie de 81 de scrisori, din care însă numai 65 aparţin lui Ciprian, celelalte fiind primite de el sau de diferiţi clerici din Cartagina. Scrisorile au o mare valoare literară şi teologică, cuprinzând diferite probleme dogmatice, liturgice, eclesiologice ş.a.

Combătând politeismul, Sfântul Ciprian susţine existenţa unui singur Dumnezeu, întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul şi Tatăl Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiul este Unul-Născut şi înţelepciunea lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut. El este Cuvântul lui Dumnezeu Care a vorbit prin prooroci şi S-a întrupat pentru mântuirea lumii. Duhul Sfânt este Sfinţitorul, care lucrează în Biserică. Sfintele Taine sunt lucrări directe ale Sfântului Duh.

Vorbind despre Botez, Sfântul Ciprian învaţă că e prima taină a Bisericii, care spală păcatul strămoşesc şi păcatele personale şi înnoieşte spre o viaţă nouă în Sfântul Duh.

În ceea ce priveşte Sfânta Euharistie, Sfântul Ciprian insistă asupra semnificaţiei vinului şi a apei, combătând pe cei care substituiau vinul. El spune că numai vinul reprezintă sângele Domnului căci El a zis: “Eu sunt viţa'. Apa reprezintă poporul iar vinul sângele lui Hristos care spală păcatele poporului. De aceea nici numai vin fără apă, căci atunci este Hristos fară noi. El face analogie şi cu pâinea euharistică. Cum aceasta nu e numai faină sau numai apă, ci amândouă laolaltă, căci făina e mulţimea poporului reprezentat prin boabele măcinate, tot aşa şi în potir vinul.Si apa reprezintă pe Hristos împreună cu noi.

Punctul central al cugetării Sfântului Ciprian îl constituie unitatea Bisericii. Pentru el unitatea Bisericii e chezăşia unităţii credinţei şi cei care prin erezii şi schisme sfâşie unitatea Bisericii sunt unelte ale diavolului. Aceasta e garantată de unitatea episcopului. Biserica e una, de aceea şi episcopatul e unul la care participă solidar toţi episcopii. Unitatea Bisericii se bazează pe unitatea lui Dumnezeu, unitatea învăţăturii, unitatea Sfintelor Taine şi a episcopatului. Existenţa mai multor biserici, în sensul de comunităţi, nu distruge unitatea Bisericii pentru că ele stau în legătură permanentă cu Biserica cea mare, Trupul tainic al lui Hristos.

Privită în general doctrina Sfântului Ciprian este ortodoxă, bazată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Date despre viaţa şi activitatea Sfântului Ciprian pot fi culese din următoarele documente:

Acta proconsularia Cypriani, care cuprinde procesul verbal din 30 august 257 întocmit în urma interogatoriului făcut de anchetatori în faţa proconsulului Aspasius Patemus şi ordinul de exilare la Corubis; procesul verbal de la al doilea interogatoriu în faţa proconsulului Galeriu Maximos, şi condamnarea la moarte în 258; relatarea martiriului Sfântului Ciprian de la convertire şi până la moarte.

Vita Caecilii Cypriani atribuită Iui Pontius, care vorbeşte de Sfântul Ciprian de la convertire şi până la moarte.

Fericitul Ieronim, De viris illustribus, cap. 67 şi Operele şi corespondenţa Sfântului Ciprian.

Sursa: basilica.ro
 

.

12 Septembrie 2014

Vizualizari: 423

Voteaza:

Sfantul Ciprian, Episcopul Cartaginei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE