Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti cinstit la Stockholm

Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti a fost sarbatorit joi, 10 ianuarie 2013, in Biserica Ortodoxa Romana, atat in tara, cat si in diaspora, unde multe parohii sau asezaminte il au ca ocrotitor. In paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, Preasfintitul Episcop Macarie al Europei de Nord a savarsit Sfanta Liturghie, cinstindu-l pe Sfantul Cuvios Antipa care este si ocrotitorul Centrului de pelerinaj al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord.

Prin intermediul Centrului de pelerinaj "Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti” al Episcopiei Europei de Nord, romanii din Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda merg in pelerinaj la manastirile din Romania sau in locurile sfinte ale Ortodoxiei, organizandu-se anual pelerinaje tematice. Impreuna cu Preasfintitul Episcop Macarie au slujit PC Pr. Dumitru Stanei de la Parohia "Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm, PC Pr. Gheorghe Borca de la Parohia "Adormirea Maicii Domnului” din Bredang-Stockholm si Diaconul Sorin Siplacan.

In cuvantul de invatatura Preasfintitul Episcop Macarie a aratat ca Sfantul Antipa de la Calapodestii Bacaului a fost luat ocrotitor al Centrului de pelerinaj al eparhiei, deoarece acest cuvios roman din secolul al XIX-lea, a ajuns ca pelerin si in nordul Europei. Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, pe care Sfantul Cuvios Antipa o purta intotdeauna cu el, se pastreaza astazi in Manastirea Noul Valaam din Finlanda.

La aceasta sarbatoare, Preasfintitul Episcop Macarie a sfintit noua icoana a Sfantului Cuvios Antipa care se va pastra in Paraclisul Centrului Eparhial din Stockholm.

La final, s-a savarsit Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie al Buzaului si Vrancei. Preasfintitul Macarie a spus ca ravna pastorala a Inaltpreasfintitului Epifanie ramane pentru noi o pilda graitoare, iar trecerea sa din aceasta viata in timpul lucrarii misionare incununeaza o viata marcata de daruire si jertfelnicie.

Episcopul romanilor din Europa de Nord a evocat si vizita Arhiepiscopului Epifanie de la inceputul anului 1995 in comunitatile romanesti din Suedia si Finlanda, referindu-se si la faptul ca o parte din preotii episcopiei l-au avut dascal in Seminarul de la Manastirea Neamt, iar unii au fost hirotoniti de Inaltpreasfintia Sa, intre ei numarandu-se chiar fosti colaboratori apropiati.

Sursa: episcopiascandinavia.se

.

11 Ianuarie 2013

Vizualizari: 245

Voteaza:

Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti cinstit la Stockholm 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE