Sfantul Ilie, ocrotitorului catedralei episcopale din Caransebes

La praznicul Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, noua catedrala episcopala din Caransebes isi va sarbatori ocrotitorul. Odata consacrata slujirii liturgice, in 12 septembrie 2010, catedrala episcopala din Caransebes a primit prin binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel un al doilea hram, ocrotitor al catedralei devenind Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, un sfant cu mare evlavie in randul credinciosilor banateni. Aceasta praznuire s-a adaugat hramului traditional, Invierea Domnului si, prin asezarea ei, reprezinta un reper duhovnicesc de mare importanta pentru eparhia Banatului de munte.

Tinand seama de faptul ca in acest an se praznuieste pentru prima data ocrotirorul catedralei episcopale, in perioada 19-20 iulie, prin binecuvantarea Inalpreasfintitului Gherasim Arhiepiscopul Ramnicului, vor fi aduse in Episcopia Caransebesului, moastele Sfantului Grigorie Decapolitul de la manastirea Bistrita, de o delegatie condusa de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului.

De asemenea, la praznicul „Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul” si manastirea „Sfantul Ilie de la izvor” din Bocsa isi sarbatoreste hramul. Astfel, in ajunul praznicului, slujba vecerniei si a litiei vor fi oficiate de un sobor de ierarhi membri ai Sfantului Sinod, alaturi de chiriarhul locului. La zi de praznic, toti pelerinii sositi la hramul manastirii vor avea posibilitatea sa se inchine la moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, ce vor fi puse spre inchinare in incinta manastirii in ziua de 19 iulie, incepand cu orele 18.00, pe tot parcursul noptii, pana in dimineata zilei de 20 iulie, cand sfintele moaste vor fi duse la catedrala eparhiala din Caransebes.

Miercuri, 20 iulie, la orele diminetii, va avea loc la Caransebes procesiunea cu moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, de la resedinta episcopala la noua catedrala, unde se va inconjura lacasul de cult cu sfintele moaste, dupa care un sobor de ierarhi membri ai Sfantului Sinod alaturi de un numeros sobor de preoti si diaconi vor oficia Sfanta Liturghie arhiereasca in catedrala episcopala cu hramurile „Invierea Domnului” si „Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul”, in prezenta lucratoare a moastelor Sfantului Grigorie Decacapolitul.

„Este pentru prima data cand in Banat sunt aduse moastele Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul. Initiativa apartine Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului care a motivat aceasta vizita aducatoare de sfintenie prin faptul ca Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul, ocrotitorul catedralei episcopale reprezinta prototipul cuviosilior in Vechiul Testament, iar cuviosul Grigore Decapolitul desavarseste preinchipuirea Sfantului Ilie in tara noastra. Asteptam asadar ca toti credinciosii sa se poata bucura de marturia sfinteniei pe care sfantul Grigorie o marturiseste si in tinutul Banatului de munte.” ne-a declarat parintele protosinghel Casian Ruset, secretar eparhial al episcopiei Caransebesului.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro
 

18 Iulie 2011

Vizualizari: 383

Voteaza:

Sfantul Ilie, ocrotitorului catedralei episcopale din Caransebes 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE