Sfantul Irodion revine in Bucurestiul natal

Moastele Sfantului Irodion de la Manastirea Lainici, din judetul Gorj, vor fi aduse in pelerinaj in Capitala, cu prilejul sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci, al doilea hram al Bisericii „Sfantul Vasile“ - Victoria. Sfintele moaste vor fi purtate in procesiune pe Calea Victoriei, sambata, 13 septembrie, impreuna cu racla ce contine un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci si particele din moastele a sapte sfinti, din patrimoniul sacru al parohiei bucurestene.

Este al patrulea an in care Parohia „Sfantul Vasile“ - Victoria organizeaza, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scara catre cer!“, aducand de fiecare data cate o raza de lumina si bucurie credinciosilor din Capitala. In acest an, intrucat este Anul omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Euharistii, la hramul bisericii vor fi aduse spre inchinare moastele Sfantului Irodion, marele duhovnic de la Manastirea Lainici, in viata caruia cele doua Sfinte Taine au lucrat in chip minunat, inaltandu-l pe culmile desavarsirii duhovnicesti.

Despre semnificatiile venirii in Bucuresti a moastelor Sfantului Irodion ne-a vorbit mai multe parintele Cristinel Trandafir, parohul Bisericii „Sfantul Vasile“ - Victoria: „La cea de-a patra editie a procesiunii cu Lemnul Sfintei Cruci, aducem de la Manastirea Lainici racla cu moastele Sfantului Irodion - cel care a fost ucenicul, dar si duhovnicul Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica. De la el invatam ca fiecare dintre noi, credinciosi sau slujitori, trebuie sa avem un duhovnic la care sa ne spovedim si apoi sa ne impartasim in mod frecvent. De asemenea, invatam ca trebuie sa constientizam, sa ne asumam si sa ne marturisim pacatele pentru a dobandi de la Dumnezeu iertare si folos spre dobandirea Imparatiei cerurilor. Cu aceasta venire in Bucuresti a moastelor Sfantului Irodion de la Lainici implinim si un eveniment istoric, deoarece este prima revenire a sfantului in Bucurestiul natal de la plecarea sa in pamantul Olteniei si prima procesiune in afara manastirii cu sfintele sale moaste dupa canonizarea sa. De asemenea, anul acesta se implinesc 160 de ani de la numirea sa ca staret al Manastirii Lainici, 5 ani de la descoperirea sfintelor moaste si 3 ani de la canonizare“.

Programul liturgic de hram la Biserica „Sfantul Vasile“ - Victoria incepe de sambata, 13 septembrie, de la ora 16:00, cu primirea moastelor Sfantului Irodion, aduse de o delegatie din Mitropolia Olteniei, urmata de slujba Vecerniei Mari, a Litiei si Acatistului Sfintei Cruci. Dupa slujba, de la ora 19:00, racla cu moastele Sfantului Irodion si racla cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci si moastele a sapte sfinti vor fi purtate in procesiune pe Calea Victoriei, pana in parcul Nicolae Iorga (ce se afla vizavi de Academia Romana). Dupa ocolirea parcului, procesiunea se va opri pentru un moment de rugaciune la troita-monument din centrul parcului, ridicata in semn de cinstire a Sfintei Cruci, in memoria ostasilor care au luptat pentru reintregirea neamului si in memoria marelui istoric si om de cultura Nicolae Iorga. La finalul procesiunii pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“ din Bucuresti, va rosti un cuvant de invatatura. In continuare, Corul „Cuviosul Paisie de la Neamt“, dirijat de psaltul Bogdan Marin, va sustine un concert de muzica bizantina, pe scena amenajata in parc cu sprijinul Primariei Sectorului 1 Capitala.

A doua zi, la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata in biserica Parohiei „Sfantul Vasile“ - Victoria de catre Preasfintitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Gheorghe-Cristian Popa
Sursa: ziarullumina.ro

.

08 Septembrie 2014

Vizualizari: 181

Voteaza:

Sfantul Irodion revine in Bucurestiul natal 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE