Sfantul Luca, arhiepiscopul Simferopolului din Crimeea, cinstit la Dunarea de Jos

In anul 2012, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat cinstirea, si in Biserica noastra, a unuia dintre cei mai noi si minunati sfinti din Ortodoxie: Sfantul Luca, arhiepiscopul Simferopolului din Crimeea.

Urmare acestei decizii, in noiembrie acelasi an, la Galati, in contextul Sarbatorilor Sfantului Andrei – ocrotitorul municipiului de la Dunare, au fost aduse moastele Sfantului Ierarh Luca.

In cadrul sarbatorilor andreiene a fost resfintita si biserica „Sfintii Trei Ierarhi“ din Galati, care, cu acest prilej, a primit ca noi ocrotitori, pe Sfintii Luca, Arhiepiscopul Crimeii, si Cuviosul Patapie Egipteanul.

Intrucat in data de 11 iunie este praznuit Sfantul Ierarh Luca, parohia galateana „Sfintii Trei Ierarhi“, cu binecuvantarea IPS Arhiepiscop Casian a derulat un bogat program liturgic, misionar, educational si social-filantropic, intru cinstirea Sfantului Ierarh Luca al Crimeii.

In ziua praznicului, miercuri, 11 iunie s-au slujit Utrenia si Sfanta Liturghie la care au participat numerosi credinciosi din parohie si din intreaga urbe galateana, profesori, elevi si oameni de cultura.

De asemenea, a fost prezent si un grup de 15 copii din parohia Titcov, aflata in Insula Mare a Brailei, cu care parohia galateana este infratita, insotit de preotul paroh. La final, acestor copii le-au fost oferite daruri, constand in carti, dulciuri si rechizite.

Raspunsurile liturgice au fost oferite de o parte a corului „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos care, in incheiere au sustinut un concert de cantari bizantine specifice perioadei liturgice in care ne aflam.

In continuarea Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a savarsit slujba de sfintire a policlinicii aflate in interiorul centrului social care se construieste in curtea locasului de cult. La eveniment, pe langa credinciosii din parohie si membrii organismelor parohiale au participat si cadrele medicale voluntare care vor asigura servicii medicale de specialitate.

Sarbatoarea s-a incheiat cu traditionala agapa crestina.

Sursa: edj.ro

.

13 Iunie 2014

Vizualizari: 228

Voteaza:

Sfantul Luca, arhiepiscopul Simferopolului din Crimeea, cinstit la Dunarea de Jos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE