Sfantul si Marele Sinod Panortodox se va intruni in Creta (Grecia)

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a precizat duminică, 24 ianuarie 2016, faptul că Sfântul și Marele Sinod Panortodox din luna iunie a acestui an se va întruni în Creta (Grecia) şi nu în Constatinopol (Turcia), așa cum era stabilit până acum. Preafericirea Sa a anunţat acest lucru în timpul vizitei efectuate astăzi la Paraclisul comunității românești din Geneva.

„Avem bucuria şi speranţa că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va ţine în luna iunie, aproape de Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârii Duhului Sfânt. De data aceasta putem spune că nu se va mai ţine la Constantinopol cum era prevăzut, ci în Creta, deoarece se dorește să fie într-o țară creștin-ortodoxă.

Turcia este acum o ţară eminamente musulmană şi sperăm ca în zilele următoare să finalizăm textele asupra cărora încă nu s-a ajuns la un consens şi să încheiem această lucrare care durează de aproape 50 de ani sau mai bine. Noi am precizat că acest viitor sinod nu este ultimul, nu este un sinod eshatologic, care precede sfârşitul lumii, ci un început bun pentru alte sinoade odată la 5, 7 sau 10 ani, pentru că au apărut probleme noi”, a spus Patriarhul României.

Sursa: basilica.ro

.

26 Ianuarie 2016

Vizualizari: 115

Voteaza:

Sfantul si Marele Sinod Panortodox se va intruni in Creta (Grecia) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE