Sfantul Serghie de Radonej, vas ales al Sfintei Treimi


Sfantul Serghie de Radonej, vas ales al Sfintei Treimi

Astazi, 25 septembrie, este praznuit Sfantul Serghie de Radonej, mare aparator al pamantului rusesc, cel care si-a inchinat intreaga sa viata Sfintei Treimi. S-a aratat vas ales al lui Dumnezeu inca din pantecele maicii sale, cand a strigat in timpul Sfintei Liturghii de trei ori : atunci cand a inceput a se citi Sfanta Evanghelie, la heruvic si cand preotul a glasuit : " Sfintele sfintilor ". Inca de prunc a dovedit infranare refuzand sa fie alaptat miercurea si vinerea. Dupa moartea parintilor sai, Chiril si Maria, si-a impartit averea saracilor si s-a retras intr-un loc pustiu unde a ridicat o biserica in cinstea Sfintei Treimi (astazi, acolo, nu departe de Moscova, este o adevarata Lavra).

Lavra Sfintei Treimi

In acatistul inchinat lui, Sfantul Serghie este numit grabnic ajutator si de multe minuni facator, caci, intr-adevar, a savarsit mari si nenumarate minuni inca din timpul vietii. Odata fiind infometati fratii din manastirea sa pentru ca nu mancasera trei zile au inceput sa carteasca impotriva sfantului. Acesta insa dupa ce le-a vorbit despre nevointele prin care au trecut sfintii le-a proorocit ca a doua zi vor manca indeajuns. Si, intr-adevar, s-a implinit proorocirea sfantului caci un necunoscut a adus paine, peste si alte feluri de bucate din belsug. Dumnezeu i-a daruit Sfantului Serghie atata putere incat a reusit sa invieze si un mort, pe un baiat, singurul fiu al unui om foarte credincios.

Lavra Sfintei Treimi

Pentru nevointele si virtutile sale, Sfantul era cinstit nu numai de oamenii simpli, ci si de ierarhii locului. Astfel, Sfantul Stefan, episcopul Permului, trecand spre Moscova s-a apropiat de Manastirea Cuviosului. Nu a apucat insa sa treaca sa-l salute personal pe Sfantul, ci a facut acest lucru de la distanta. Sculandu-se din caruta sa s-a inchinat cu fata la manastirea Cuviosului Serghie zicand : " Pace tie, duhovnicescule frate! ". In acel moment, Sfantul sculandu-se de la masa a raspuns salutului dat de episcop : " Bucura-te si tu pastorule al turmei lui Hristos si pacea lui Dumnezeu sa petreaca cu tine! ".

Prin intermediul agentiei Miriam Turism am ajuns si eu la Lavra Sfintei Treimi, intemeiata de Sfantul Serghie de Radonej. Pana in ziua de astazi, in fiecare zi la trapeza, la masa de pranz, staretul care sta in capul mesei intrerupe pranzul sunand din clopotel si toti vietuitorii lavrei aflati la masa se ridica in picioare si rostesc: " Pentru rugaciunile Sfantului Stefan Episcopul Permului si ale Sfantului Serghie de Radonej, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin." Apoi se aseaza si continua masa. Este o traditie care a strabatut veacurile, pornind de la momentul intalnirii in duh al celor doi oameni ai lui Dumnezeu.

Lavra Sfintei Treimi

Impresionant in viata Sfantului este faptul ca si parintii sai, Chiril si Maria sunt trecuti in calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, iar o parte din ucenicii sai au ajuns, de asemenea sfinti. Cel mai cunoscut este Sfantul Andrei Rubliov, cel care la saptesprezece ani de la trecerea la cele vesnice ale Cuviosului Seghie, a zugravit in amintirea sa icoana Sfintei Treimi.

Moastele Sfantului Serghie se afla la Lavra Sfintei Treimi - situata la 70 km nord de Moscova, la Serghiev Posad. Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie adaposteste, de asemenea, o relicva de mare pret pentru toti crestinii, mana Sfantului Mucenic si Arhidiacon Stefan.

          Moastele Sfantului Serghie             Moastele Sfantului Serghie

Sa-l rugam pe Sfantul Serghie sa inalte rugaciuni Bunului Dumnezeu si pentru neamul nostru romanesc.

"Nevoitor virtutilor te-ai aratat si ca un adevarat ostas al lui Hristos Dumnezeu ai luptat cu patimile din aceasta viata trecatoare prin post si priveghere, facandu-te locas al Duhului Sfant si vas ales al Sfintei Treimi. Pentru aceasta, cerceteaza-ne si pe noi, Cuvioase Serghie, si pomeneste-ne dupa cum ai fagaduit" (Troparul Cuviosului Serghie).

Raluca Tanaseanu

.

24 Septembrie 2007

Vizualizari: 2416

Voteaza:

Sfantul Serghie de Radonej, vas ales al Sfintei Treimi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE