Sfantul Siluan Athonitul

In fiecare an, pe 24 septembrie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfantului Siluan Athonitul. S-a nascut in 1866, intr-un sat din Rusia (Sovsk). Este cunoscut prin indemnul de a ne tine minte in iad si a nu deznadajdui. O fraza misterioasa si problematica. Insa, trei sunt punctele estentiale care atesta actualitatea si universalitatea lui: 1.

Experienta darului si pierderii harului. 2. In inima acestei miscari de flux si reflux a Duhului Sfant, indemnul lui Hristos "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!" 3. Rugaciunea pentru intreaga lume si iubirea vrajmasilor.

1. Experienta darului si pierderii harului. Sfantul Siluan scrie ca "inainte de a fi atins de har, omul traieste crezand ca totul e bine, ca totul e in randuiala in sufletul sau. Cand harul il cerceteaza insa, descopera in el un cu totul alt salas". E vorba de un spatiu interior, luminat si descoperit de Duhul Sfant. O descoperire care-i schimba viziunea asupra lucrurilor, rastoarna, inverseaza perspectiva existentei sale. Insa, pe masura cresterii duhovnicesti are loc si pierderea harului. Cauza? Lipsa de experienta duhovniceasca, de atentie, dar si dovada ca Dumnezeu vrea sa ne intareasca sufletul in credinta si smerenie. Parintele Sofronie descrie aceasta pierdere a harului prin cuvintele: "Nu ne instalam in mijlocul Marii Rosii. O traversam si, dupa ea, vine pustia. Patruzeci de ani de pustie!" Dar nu este o pierdere desavarsita a harului, ci sufletul resimte sugestiv micsorarea efectelor harului ca o parasire a lui Dumnezeu. Cum sa regasim harul pe care l-am pierdut? Prin lucrarea cu noi insine, convertire neincetata, rugaciune, post si paza poruncilor lui Hristos.

2. Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui. Pentru a intelege corect aceasta fraza, s-au propus trei sensuri posibile:

a) Un raspuns mangaietor la suferinta umana. Un mod de a spune: "Viata mea e un iad, dar Dumnezeu imi spune ca si in aceste conditii dificile, nu trebuie sa deznadajduiesc".

b) Un cuvant ca expresie a crestinismului, asa cum apare in cruce - ca moarte si biruinta asupra mortii. In acest indemn, avem pe de-o parte suferinta, iadul, moartea "tine-ti mintea in iad", pe de alta parte fericirea, nadejdea, invierea "dar nu deznadajdui". Miscare care este cea a botezului nostru - moarte a omului vechi si inviere a omului nou in Hristos - dar si cea a ascezei prin care actualizam si facem sa rodeasca harul acestui botez.

c) Un indemn de a ajunge la smerenie: "Domnul m-a invata sa-mi tin mintea in iad si sa nu deznadajduiesc, si asa invata sufletul meu smerenia (.). Asa ii biruim pe vrajmasi", scrie staretul Siluan.

Iadul nu trebuie inteles ca un loc in care Dumnezeu nu este prezent, ci ca o stare duhovniceasca, o stare a sufletului cufundat in iubirea lui Dumnezeu, dar inca mult prea opac, prea inchis, prea plin de patimi pentru a-I primi lumina si a-I raspunde.

"Nu deznadajdui", sunt cuvinte prin care ni se cere sa nu cadem in patima deznadejdii, care nu e decat o alta forma, extrem de subtila, de orgoliu, de iubire de sine, a unui eu infasurat si inchis in el insusi.

3. Sfatul de iubi si vrajmasii poate fi rezumat in urmatoarele cuvinte: "Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant se roaga si varsa lacrimi pentru intreaga lume . sufletul insufletit de Duhul Sfant se mahneste cand il vede pe celalalt suferind. Doreste pentru el, pentru intreaga lume, acelasi har pe care l-a primit el. Vrea ca toti oamenii sa cunoasca aceeasi fericire, sa se pocaiasca, sa vada slava lui Dumnezeu, sa cunoasca milostivirea lui, ca orice durere si orice rau sa fie izgonite de pe pamant. Ca sa domneasca pacea. Iubirea, adevarata iubire, nu sufera pierderea nici unui singur suflet”.

A trecut la cele vesnice in anul 1938, pe 24 septembrie. A fost canonizat la 26 noiembrie, 1987,  proclamat dascal apostolic si profetic al Bisericii.

.

24 Septembrie 2009

Vizualizari: 1007

Voteaza:

Sfantul Siluan Athonitul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE