Sfintii Trei Ierarhi, ocrotitorii scolilor de teologie


Sfintii Trei Ierarhi, ocrotitorii scolilor de teologie

 

Sfintii Trei Ierarhi au invatat la cele mai vestite scoli ale timpului: Alexandria, Antiohia si Constantinopol, insusindu-si pe langa intelepciunea filosofiei pagane si o bogata cultura teologica. Seriozitatea, inteligenta si profunzimea gandirii le-au dobandit urmand doua cai: biserica si scoala. Cei trei au scris numeroase tratate de teologie, invataturile lor fiind de o deosebita actualitate si in zilele noastre. Prin scrierile lor, Sfintii Trei Ierarhi au pus bazele invataturii de credinta ortodoxa si au deslusit cu multa pricepere dogmele Bisericii crestine. Veacul al IV-lea crestin, in care au trait acesti sfinti, prin frumusetea si valoarea operelor teologice ce le-a plamadit, poarta numele de veacul de aur al Bisericii, iar aceasta denumire se datoreza in primul rand celor trei mari sfinti astazi praznuiti.

Dar Sfintii Ierarhi nu s-au preocupat doar de problemele dogmatice ale crestinismului, ci si de cele liturgice si spirituale, lasand in urma lor Slujbe ale Liturghiei folosite si astazi. Sfantul Ioan Gura de Aur a ramas in constiinta posteritatii ca cel mai mare predicator al tuturor timpurilor, Sfantul Grigorie ca cel mai mare cuvantator despre taina Sfintei Treimi, iar Sfantul Vasile cel Mare, pe langa scrierile de teologie, a intreprins si o bogata activitate sociala de ocrotire a celor nevoiasi in asezamintele care poarta numele de vasiliade.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Grigoirie Teologul. Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, sfintii astazi praznuiti au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Sectia de Teologie Ortodoxa din Caransebes si Seminarul Teologic Liceal "Episcop Ioan Popasu" s-au pregatit pentru a sarbatorii pe ocrotitorii invatamantului teologic, dupa urmatorul program:

-Marti, 29 ianuarie, ora 17.00, in Aula Magna a Universitatii "Eftimie Murgu" din Resita, Episcopia Caransebesului si Sectia de Teologie din Caransebes au organizat o manifestare cultural - stiintifica inchinata Sarbatorii Sfintilor Trei Ierarhi. Este vorba de o masa rotunda cu dezbatere pe tema: Actualitatea Sfintilor Trei Ierarhi si un film documentar intitulat Istoria Ortodoxiei; Manifestarea se bucura de participarea Prea Sfintitului Parinte Lucian, episcopul Caransebesului.


- Miercuri, 30 ianuarie, ora 9.30, Sfanta Liturghie Arhiereasca la Catedrala Invierea Domnului din Caransebes cu participarea profesorilor de teologie, elevilor seminaristi si a studentilor teologi;


-ora 13.00, inaugurarea Cantinei Seminarului Teologic Liceal "Episcop Ioan Popasu", la noul sediu de pe Starda Ardealului, nr. 29;


-ora 17.00, in Sala de festivitati a Episcopiei Caransebesului, Spectacol cultural - artistic dedicat Sfintilor Trei Ierarhi, organizat de Episcopia Caransebesului si Seminarul din Caransebes. Se vor sustine referate despre viata si opera sfintilor sarbatoriti si se va lectura din lirica Sfantului Grigorie Teologul. Grupul Katharsis condus de D-l prof. Alin Buliga va sustine un mini-concert de cantece religioase. La spectacol va fi prezent si Prea Sfintitul Parinte Lucian, episcopul Caransebesului.

 

Pr. Daniel Alic

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

.

28 Ianuarie 2008

Vizualizari: 769

Voteaza:

Sfintii Trei Ierarhi, ocrotitorii scolilor de teologie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE