Simpozionul 'Iubirea crestina' la o noua editie

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cu sprijinul conducerii Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița şi în parteneriat cu Primăria Reșița, elevii implicaţi în proiectului ecumenic „Da EurHome a EurHope” au participat la o nouă ediție a Simpozionului internațional cu tema ,,Iubirea creştină”.

În perioada 21-23 mai, aproximativ 80 de tineri, elevi ai Colegiului Naţional „Traian Lalescu” şi nu numai, coordonaţi de pr. prof. Nicolae Chiosa şi pr. inspector de religie Emil Varga, s-au întâlnit la pensiunea Casa Ecologică din Herculane, cu scopul de a se pregăti spiritual pentru cea de-a şaptea tabără ecumenică de vară ce se va desfăşura în Centrul Giovanni Paolo II din Loreto, Italia, în luna iulie a acestui an. O bucurie pentru organizatori a fost participarea la această ediţie a numeroşi elevi din clasa a IX-a, interesaţi de proiect şi dornici de a se implica. Acestora li s-a vorbit în detaliu atât despre activitățile religioase pe care tinerii le-au desfășurat continuu pe parcursul anilor, cât şi despre tema şi programul taberei.

Tinerii participanţi la simpozion s-au bucurat de prezenţa părintelui Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Episcopiei Caransebeşului, care, împreună cu familia sa, s-a alăturat elevilor atât în activităţile religioase desfăşurate, cât şi pentru a le vorbi despre importanţa pe care acţiunile lor o au în cadrul bisericii. Pe parcursul celor trei zile de simpozion, elevii au participat la conferințe, discuţii pe grupuri, rugăciuni şi jocuri de cunoaştere, încercând astfel să recreeze atmosfera taberei de la Loreto, să întărească spiritul de unitate între ei, dar şi să îi introducă pe boboci în specificul proiectului. Subiectul principal de discuţie al acestui simpozion s-a concentrat asupra Perlelor Vieţii, un rozariu neconfesional prin intermediul căruia credincioşii pot aprofunda prin rugăciune şi meditaţie atât raportul lor cu Dumnezeu, cât şi cu cei din jur.

Sâmbătă seara, elevii au participat la Rugăciunea Luminii, organizată în jurul unui foc de tabără, moment emoţionant în care au putut medita în tăcere asupra lucrurilor care le îngreunează inima, s-au rugat pentru împlinirea idealului de unitate şi au avut ocazia de a se spovedi.

Ziua de duminică a fost dedicată curăţirii sufletului în această perioadă de bucurie de după Înălţarea Mântuitorului Iisus Hirstos, elevii deplasându-se în staţiunea Băile Herculane pentru a participa la Sfânta Liturghie în cadrul Mânăstirii cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi având astfel ocazia de a se împărtăşi.

Simpozionul Iubirea creştină nu a fost pentru elevii participanţi doar o oportunitate de a se întâlni, ci şi o şansă de a continua să păşească împreună pe drumul crucii şi al unităţii, împărtăşind astfel spiritul de iubire şi înfrăţire specific ecumenismului.


Autor: Pr. Prof. Nicolae Chiosa, Maria Avram
Sursa: episcopiacaransebesului.ro

27 Mai 2015

Vizualizari: 81

Voteaza:

Simpozionul 'Iubirea crestina' la o noua editie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE