Sinaxa monahala la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus

Sinaxa monahală a fost una festivă, pentru că pe de-o parte stareţul mănăstirii, PS Episcop Ilarion a fost felicitat de IPS Mitropolit Laurenţiu şi obştea monahală pentru realizările de până acum pe plan misionar şi pastoral, iar pe de altă parte, prin numirea noului egumen, mănăstirea de la poalele Munţilor Făgăraş a primit o nouă binecuvântare. Pentru prima dată, stareţul mănăstirii ocupă şi funcţia de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, iar noul egumen va avea misiunea de a continua lucrările monahale, pastorale, duhovniceşti şi administrative începute de PS Episcop Ilarion.

“Am avut această întâlnire cu toţi părinţii şi fraţii de la Mănăstirea <<Brâncoveanu>> de la Sâmbăta de Sus pentru a ne bucura împreună de acest mare dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu şi Sfântul Sinod al Bisericii noastre prin alegerea stareţului acestei mănăstiri pentru postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. De asemenea, la această întrunire am instalat în psotul de egumen pe părintele Atanasie, un ucenic de-al Preasfinţitului Ilarion, iar ceilalţi părinţi şi-au continuat ascultările lor, fiecare în postul stabilit de mai înainte. Întâlnirea a fost una frăţească, de bucurie şi am mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră şi mai ales pentru rolul pe care îl are mănăstirea în viaţa credincioşilor. Foarte mulţi pelerini vin la mănăstirea noastră şi sperăm să se bucure şi să se folosească de lucrarea pe care Dumnezeu o împlineşte în aceste locuri ale sfinţilor martiri brâncoveni”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Noi lucrări de amenajare

În cadrul întâlnirii au fost discutate diferite aspecte ale vieţii duhovniceşti din mănăstirea de la Sâmbăta de Sus. În partea finală a sinaxei au fost prezentate proiectele culturale, sociale şi administrative aflate în desfăşurare în aşezământul monahal.

“Am avut posibilitatea să vedem stadiul lucrărilor care se săvârşesc aici, pentru că Preasfinţitul Ilarion a iniţiat mai multe proiecte de amenajare, cum ar fi cel de la altarul de vară al mănăstirii. Acum altarul este acoperit cu un alt altar mai mare, păstrându-se cel vechi asemenea unui chivot, în care se vor oficia slujbele religioase. De asemenea, la intrarea în mănăstire s-a amenajat un parc frumos, în care vom aşeza mărturiile trecutului şi istoria aşezământului nostru, mărturii legate de părintele Arsenie Boca şi de înaintaşii noştri. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi împărtăşim şi altora bucuria noastră”, ne-a mai spus Părintele Mitropolit.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

17 Iulie 2015

Vizualizari: 787

Voteaza:

Sinaxa monahala la manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE