Slujba de binecuvantare oficiata de IPS Teofan la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi

Joi, 18 septembrie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a fost prezent la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi unde, în prezența conducerii instituției și a întregului personal administrativ, a oficiat o slujbă de binecuvântare, precum și o slujbă de pomenire pentru inspectorii şcolari care au trecut la Domnul în ultimii ani.

La slujbele oficiate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a avut în soborul co-slujitor pe arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum și pe pr. prof. dr.

Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La eveniment a fost prezent și pr. prof. dr. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, care i-a însoțit pe elevii seminariști ce au dat dat răspunsurile la slujbele oficiate.

După slujba de binecuvântare a celor ce se ostenesc în Inspectoratul Școlar Județean Iași, precum şi a întregii activităţi desfăşurate, au fost citite rugăciuni şi pentru inspectorii şcolari care au trecut la Domnul în ultimii ani. La final, IPS Teofan le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile slujbelor oficiate: „Există acest dor lăuntric al omului - uneori arătat, uneori implicit, uneori nemărturisit, după sfințenie, după legătura cu altă lume și aceasta cred că este și rațiunea prezenței noastre aici sau a lumânării pe care dumneavoastră o aveți în mână, sau a gândului de a ne sprijini în toată lucrarea noastră. Ne folosim în activitățile pe care le desfășurăm de istețimea noastră, de inteligența noastră, de capacitatea noastră de a gestiona situații și conflicte însă, cunoscând că omul este sub vremi și că lumea nu începe cu noi și nu se sfârșește cu noi, este bine să gândim că toate aceste daruri personale, dacă nu sunt altoite pe trunchiul Adevărului - Hristos Domnul, sunt lipsite, în cele din urmă, de consistență și de durabilitate”.

Inspector școlar general Camelia Gavrilă: „Școala și educația nu pot fi separate de credință, de religie, de Biserică”

A urmat apoi alocuțiunea prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al judeţului Iaşi, care a subliniat importanţa unor asemenea momente, care întăresc parteneriatul dintre Şcoală şi Biserică: „Avem nevoie de falii prin care sacrul să intre în această instituție, precum și în celălalte entități pe care le coordonăm, școli sau unități administrative, pentru că în tumultul existențial, vrând-nevrând, uităm smerenia, ne atinge orgoliul, ne ating poate dorințele materialității și concreteții din ființa noastră și partea de lut o uită pe cea de spirit, de suflet, de emoție. Școala și educația nu pot fi separate de credință, de religie, de Biserică, de această vibrație pe care o presupune întoarcerea spre Logosul divin. Prin modelul de cucernicie și de credință pe care ni-l arată Înaltpreasfințitul, prin ceea ce iradiază dinspre Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cred că putem prelua și noi câte ceva, punând accent mai mult pe eul lăuntric, pe partea de cer din noi, pe dragostea creștină care ne-a fost propovăduită de întâiul Învățător al lumii”.

Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro

.

22 Septembrie 2014

Vizualizari: 453

Voteaza:

Slujba de binecuvantare oficiata de IPS Teofan la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE