Slujba Privegherii la sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 27 octombrie pe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

În ajunul sărbătorii, la Catedrala Patriarhală, Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou a fost oficiată de către Preasfințitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Mărit să fie bunul Dumnezeu pentru această seară binecuvântată în care am trăit clipe de bucurie duhovnicească împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu: Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie, Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu şi Sfânta Cruce prin care a venit bucurie la toată lumea. Cu ajutorul Tatălui Ceresc, Sfântul Preacuviosul Părinte Dimitrie ne-a chemat dimpreună cu frăţiile voastre, cler şi popor, să îi aducem laude în cântări, să îl preamărim pe cel care s-a născut la sudul Dunării şi a trăit în secolul XIII, pe vremea Imperiului Româno Bulgar condus de fraţii Petru şi Ioniţă Asan. Sfântul Dimitrie de mic copil s-a apropiat de către Cel care a făcut Cerul şi pământul, s-a apropiat de Dumnezeu în duh de rugăciune încă din braţele mamei sale”, a spus în cuvântul de învăţătură Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793).

Sursa: basilica.ro

.

27 Octombrie 2014

Vizualizari: 108

Voteaza:

Slujba Privegherii la sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE