Slujire arhiereasca in Parohia "Adormirea Maicii Domnului” din Dabuleni-Dolj

Credinciosii din orasul Dabuleni, judetul Dolj, au trait in Duminica a IV - a din Postul Sfintelor Pasti, bucuria duhovniceasca a intalnirii cu Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei. Inalt Preasfintitul Parinte Mitropolit, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit slujba Sfintei Liturghii in Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, cel mai nou sfant lacas de rugaciune din orasul de la malul Dunarii.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Parinte a pus la inima celor prezenti cuvant de invatatura despre pericopa evanghelica duminicala (de la Marcu 9, 17-32), care relateaza una din minunile Mantuitorului Iisus Hristos, "Vindecarea fiului lunatic”, si despre Sfantul Ioan Scararul. In acest context, IPS Irineu a subliniat importanta celor doua mari virtuti crestine, postul si rugaciunea, in lupta credinciosilor pentru eliberarea din robia diavolului si a slujitorilor acestuia. "Sfintii Apostoli au primit invatatura de la Mantuitorul Iisus Hristos, iar noi o primim in timpul Postului Mare, ca numai prin post si rugaciune ne putem elibera de robia diavolului si a slujitorilor sai. Din Evanghelia acestei duminici intelegem ca avem nevoie sa luptam impotriva diavolului, sa ne vindecam si sa ne izbavim sufletul de cel rau, asa cum cerem si in rugaciunea Tatal nostru: «si ne izbaveste de cel viclean». Iar cand cerem izbavire, noi suntem fata de sufletul nostru, ca tatal din evanghelie pentru copilul sau. Daca tatal a cerut Mantuitorului vindecare pentru copilul sau, si noi venim inaintea lui Dumnezeu cu sufletul nostru si Ii cerem: «Doamne, de poti ceva, ajuta-ne, ai mila de noi!». Si, de buna seama, prin credinta puternica, prin post si rugaciune, vom primi vindecare trupeasca si sufleteasca si vom auzi chemarea Mantuitorului: «Veniti binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti Imparatia cea pregatita voua!» (Matei 25, 34)”. De asemenea, IPS Irineu i-a indemnat pe credinciosi sa vina la sfintele slujbe savarsite in Biserica lui Hristos pentru a fi partasi darurilor Sale cele bogate, pe care le revarsa asupra tuturor celor ce merg pe Calea aratata de El. "Sa venim la Biserica pentru ca avem mare nevoie sa ne curatim trupurile si sufletele, avem nevoie sa ne vindecam de boli si suferinte. Sa pastrati intotdeauna linistea sufleteasca pe care ne-o ofera Sfanta Liturghie”.

Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Dabuleni este o parohie relativ noua. Piatra de temelie a bisericii a fost pusa in anul 2001, dar lucrarile de ridicare a sfantului lacas au inceput in anul 2006, ele fiind finalizate in anul 2009, gratie sprijinului primit de la Consiliul local al Primariei Dabuleni si de la credinciosii pastoriti de preotul paroh Cornel Duna.

Gheorghe Cioiu

 

15 Aprilie 2013

Vizualizari: 303

Voteaza:

Slujire arhiereasca in Parohia "Adormirea Maicii Domnului” din Dabuleni-Dolj 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE