SOBORUL MAICII DOMNULUI

 

SOBORUL MAICII DOMNULUI

 

Fecioara Maria s-a bucurat de cinstire din partea oamenilor chiar din timpul vietii sale pamantesti. Intrarea si dezvoltarea acestei cinstiri in cultul public al Bisericii se realizeaza dupa libertatea acordata crestinatatii de imparatul Constantin.

 

Cea mai veche sarbatoare inchinata Maicii Domnului este Soborul sau Adunarea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu,  adica adunarea  (de slujba)  a credinciosilor in  cinstea Preasfintei Fecioare. Aceasta sarbatoare are loc in a doua zi de Craciun (26 decembrie).  Exista in traditia Bisericii noastre randuiala ca, in ziua urmatoare marilor praznice, sa cinstim persoanele a caror slujire este legata de praznicele respective.

 

Aceasta sarbatoare este prezenta si in ritul sirienilor monofiziti (iacobiti), ceea ce inseamna ca ea dateaza cel putin din sec. V (epoca despartirii acestora de ortodocsi). Originea ei a fost pusa de unii liturgisti in legatura cu Sinodul III ecumenic din Efes (431).  La acest sinod a fost condamnata erezia lui Nestorie, care sustinea ca in Hristos ar exista doua persoane deosebite (de o parte - cea dumnezeiasca, de alta - cea omeneasca). Potrivit invataturii lui Nestorie, Fecioara Maria L-a nascut pe Hristos ca om si nu poate fi numita si Nascatoare de Dumnezeu, ci numai Nascatoare de om sau, cel mult, Nascatoare de Hristos. La acest sinod a fost formulata invatatura despre Fecioara Maria, afirmandu-se ca ea are meritul de a fi nascut pe Dumnezeu in trup si de a ramane pururea-fecioara.

Soborul Maicii Domnului

 

Citeste: Predica la Soborul Maicii Domnului

.

26 Decembrie 2008

Vizualizari: 1479

Voteaza:

SOBORUL MAICII DOMNULUI 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE