Spectacol de muzica corala la Resita

Duminică, 21 septembrie, Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeș și Corul „Tibiscum” al Secției de Teologie din Caransebeș, au participat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la „Zilele Palatului Cultural” din Reșița. Corurile au concertat în Sala de spectacole a Palatului Cultural din localitate, sub bagheta părintelui profesor Gheorghe Tistu. Evenimentul cultural, ajuns la a III-a ediție, a fost organizat de către Asociația Culturală Reșița Română și Centrul Cultural al Asociației Reșița Română, în perioada 19-21 septembrie.

Festivitatea de deschidere a manifestării culturale a avut loc în fața Palatului Cultural, unde s-a desfășurat Festivalul Internaţional de Muzică Corală. Evenimentul s-a bucurat și de interpretarea de muzică de fanfară și de cea populară. Pe lângă corurile Episcopiei Caransebeșului au participat: Corul Filarmonicii „Gavriil Musicescu” din Iași, Fanfara din Lăpușnicul Mare, Corul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, Ansamblul „Datina” al cadrelor didactice din Reşiţa, Ansamblul „Satul Meu” din Ramna, Ansamblul „Semenicul”, Fanfara de copii de la Bănia, Corul „Menestrelul” al Palatului Copiilor din Reşiţa și Corala „Lira – 2000”. Au participat și invitați din Serbia cu Fanfara şi Ansamblul de Dansuri populare de la Majdanpek, din Valea Timocului.

„Am participat cu aleasă dragoste, prețuire și responsabilitate și am împărtășit din experiența noastră muzicală, constatând că spectatorii sunt iubitori de muzică corală și au fost bucuroși să ne asculte. Am fost onorați că am putut promova muzica corală bisericească a Banatului Montan și astfel am întregit misiunea acestui festival, menit să înnobileze sufletele auditoriului și să promoveze cultura în general”, a subliniat părintele profesor Gheorghe Tistu.

De asemenea spectatorii au luat parte și la o ceremonie omagială de dezvelire a monumentului închinat istoricului Valeriu Leu (1952-2009), la Muzeul Banatului Montan. Tot în cadrul manifestărilor a avut loc sigilarea şi îngroparea unei „capsule a timpului”, cu mesaje scrise de elevii de liceu din Reşiţa, acțiune dedicată Zilei Cooperării Europene. Evenimentele s-au desfășurat cu sprijinul financiar al Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Reşiţa.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

23 Septembrie 2014

Vizualizari: 102

Voteaza:

Spectacol de muzica corala la Resita 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

muzica corala

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE