Te-Deum de multumire pentru absolventii Facultatii de Medincina si Farmacie din Galati

După tradiţie, la final de an universitar, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos“, ca mulţumire pentru toate binefacerile de la Dumnezeu şi ajutorul primit pe toată perioada studiilor.

La eveniment au participat decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie împreună cu distinsul corp profesoral universitar, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, tinerii absolvenţi, studenţi dar şi simpli credincioşi.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul Dunării de Jos a subliniat faptul că „mulţumirea exprimată prin rugăciune în Catedrala arhiepiscopală, împreună cu cadrele didactice universitare, cu autorităţile locale şi judeţene, cu absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi este un prilej de afirmare a cooperării fireşti şi normale între slujitorii spirituali, sufleteşti şi slujitorii terapiei medicale. De aceea, credem că nu întâmplător, pe patul de suferinţă bolnavul aşteaptă atât crucea din mâna preotului, cât şi mâna binefăcătoare a medicului!“.

Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, prof.

univ. dr. Aurel Nechita a arătat că anul acesta, „de pe băncile Facultăţii noastre a ieşit a 6-a promoţie de medici, a 5-a promoţie de farmacişti, a 2-a promoţie de medici stomatologi, a 15-a promoţie de asistenţi medicali şi prima promoţie de moaşe. Ne bucurăm şi pentru faptul că în astfel de momente împlinim tradiţia de a veni la Catedrala din Galaţi pentru a participa la slujba de mulţumire şi pentru a primi binecuvântare de la Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Totodată, ne manifestăm speranţa, încrederea că această frumoasă tradiţie şi cooperarea dintre Facultatea de Medicină şi Farmacie şi
Arhiepiscopia Dunării de Jos va dăinui mereu în acest municipiu!”.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a oferit tinerilor absolvenţi de la Medicină iconiţe, binecuvântând pe fiecare în parte.

Studiul medicinii la Universitatea „Dunărea de Jos“ a început la sfârşitul anilor '90 odată cu înfiinţarea specializării kinetoterapie și a specializării de asistenţă medicală.

Coroborarea dintre tradiţia medicală din această zonă şi mediul academic, a avut ca rezultat fondarea Facultăţii de Medicină în anul 2004, prin decizia Guvernului României, ca o consecinţă necesară a importanţei si a dezvoltării socio-economice a acestei zone.

Facultatea oferă 5 programe de studiu la nivel de licenţă: Medicină, Farmacie, Medicină Dentară, Asistenţă medicală generală şi Moaşe.

Dezvoltarea facultăţii este susţinută de o infrastructură modernă desfăşurată pe aproximativ 8.000 m2, cu amfiteatre spaţțioase, laboratoare şi săli de lucrări dotate la nivel european, accesul în clinici performante, bibliotecă informatizată aflată într-o continuă dezvoltare, cămine noi, și facilităţi sportive.

Sursa:edj.ro

.

22 Iunie 2015

Vizualizari: 75

Voteaza:

Te-Deum de multumire pentru absolventii Facultatii de Medincina si Farmacie din Galati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE