Turneul Corului Symbol in Belgia

Corul Symbol, dirijat de catre Jean Lupu si Luminita Gutanu, va intreprinde, la invitatia Aliantei Belgo - Romane, un turneu de concerte in Belgia in perioada 14-23.08.2013.



Vor fi sustinute concerte in orasele Turnhout, Kasterlee, De Haan, Wenduine si Oostende si vor avea loc primiri oficiale la primariile din Kasterlee si De Haan.

Pentru acest turneu a fost pregatit un repertoriu foarte variat de 36 lucrari; acesta contine piese cu solo ( Andreea Blidariu si Corina Gatu), piese cu pian ( Magdalena Bulibasa si Bianca Fodor), piese cu chitara ( Iulia Ciobanu), cu toate membre ale corului Symbol, si piesa cu percutie " Suita Flamanda", o lucrare de opt minute alcatuita din sapte cantece flamande, prelucrate si armonizate de catre compozitoarea Olguta Lupu. Aceasta creatie va fi cantata in prima auditie absoluta si va fi surpriza pe care o vom face spectatorilor flamanzi, gazdele concertelor noastre. Varietatea repertoriului mai este asigurata si de diversitatea pieselor care cuprind creatii de la secolul XVII la secolul XXI si prin tematica lor; vor fi prezentate lucrari religioase de Hristodor Gheorghiu, Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Dumitru D. Stancu, Constantin Dragusin, Olguta Lupu, Franz Schubert, Joseph Concone etc. si lucrari laice, in special prelucrari folclorice sau creatii in stil romanesc de: Gheorghe Danga, Gheorghe Soima, Pretorian Vlaiculescu, Nicolae Lungu, Liviu Ionescu, Alexandru Pascanu, Constantin Arvinte, Teodor Zgureanu si Euget Mamot, ambii de la Chisinau, Valentin Gruescu, Petre Stefanescu, Olguta Lupu, dar si din creatia internationala: Andres Papin, Franz Gruber, Ignace de Lutter, Lodewyk de Vacht, Marc Shaiman. Din lecturarea acestor nume se poate observa policromia repertoriului, varietatea sa si, in consecinta, frumusetea acestuia.
 
Ca si altadata, Corul Symbol popularizeaza creatia muzicala si spiritualitatea romaneasca facand eforturi financiare personale; fiecare copil si-a suportat, si de aceasta data, transportul cu avionul si cu autocarul inchiriat in Belgia. Daca mai luam in calcul si faptul ca acesti copii si tineri si-au sacrificat vacanta lucrand aproape zilnic la pregatirea acestui repertoriu, putem deduce marele atasament pe care-l au ei la valorile culturale si spirituale romanesti si nu numai.
 
In mod elegant, dar nu surprinzator, rasplata pentru acesti "ambasadori"  ai Romaniei, vine din partea belgienilor, care au prevazut in programul celor zece zile si vizite la muzee si expozitii, petreceri in parcuri de distractie si chiar plaje la Marea Nordului.

Sursa: basilica.ro

.

12 August 2013

Vizualizari: 222

Voteaza:

Turneul Corului Symbol in Belgia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE