Un an de la intronizarea IPS Mitropolit Irineu al Olteniei

Astazi, 27 iulie se implineste un an de la intronizarea IPS Mitropolit Irineu. Astfel, in ziua de 27 iulie 2008, in Duminica a VI-a dupa Rusalii, in Catedrala Mitropolitana "Sfantul Dumitru" din Craiova, a avut loc intronizarea IPS Parinte Irineu Popa ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei. La ceremonia oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, alaturi de un sobor de 18 arhierei, in Catedrala „Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir“, au participat preoti si credinciosi din Oltenia si din alte zone ale tarii, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, personalitati ale vietii publice romanesti.

Ceremonia de intronizare a fost precedata de Sfanta Liturghie, oficiata de soborul de arhierei prezenti la Craiova, condus de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de un numar impresionat de preoti si diaconi. Dupa Sfanta Liturghie a avut loc ceremonia propriu-zisa de intronizare.

Momentul solemn a inceput cu citirea Gramatei Patriarhale de catre Preasfintitul Episcop Gurie Gorjeanul, dupa care PS Irineu a primit insemnele mitropolitane. Astfel, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a oferit pe rand crucea pectorala, engolpionul, camilafca neagra cu cruce si carja mitropolitana, „ca sa pastoriti turma cuvantatoare a lui Hristos din Mitropolia Olteniei, cea incredintata Inalt Preasfintiei Voastre“. Dupa aceasta, IPS Mitropolit Teofan si IPS Mitropolit Laurentiu l-au condus pe IPS Irineu spre tronul mitropolitan, iar Patriarhul a rostit: „Va inaltam si Va asezam, de Hristos iubitorule si al nostru preaiubit frate in Domnul, Inalt Preasfintite Parinte Irineu in tronul de Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei“. Apoi, IPS Mitropolit Irineu a binecuvantat credinciosii cu dichero-tricherele aduse de diaconi.

Dupa aceste momente solemne, PF Patriarh Daniel a rostit un cuvant de felicitare, prin care a subliniat, in primul rand, misiunea arhiereului in Biserica si grija sa pentru credinciosii pe care trebuie sa-i conduca pe calea mantuirii, dar si responsabilitatea pe care IPS Irineu o va avea in noua slujire.

IPS Dr. Irineu Popa este al saselea Mitropolit al Olteniei

Inaltpreasfintitul Parinte Dr. Irineu Popa este cel de-al 6-lea Mitropolit al Mitropoliei Olteniei. Predecesorii sai au fost : Nifon Criveanu (21 decembrie 1939 – 20 aprilie 1945), Firmilian Marin (28 decembrie 1947 – 29 octombrie 1972), Teoctist Arapasu (28 februarie 1973 – 25 septembrie 1977), Nestor Vornicescu (23 aprilie 1978 – 17 mai 2000) si Teofan Savu (22 octombrie 2000 - 8 iunie 2008).

Actuala Mitropolie a Olteniei a fost infiintata la data de 7 noiembrie 1939 cu resedinta la Craiova fiind desfiintata la 20 aprilie 1945. La 24 mai 1947 Adunarea Deputatilor vota Legea nr. 196 (publicata in Monitorul Oficial P.I-a, nr. 136 din 18 iunie 1947) prin care se infiinta Arhiepiscopia Craiovei cu jurisdictie teritoriala asupra judetelor Dolj, Gorj si Mehedinti. In urma hotararii Sfantului Sinod al B.O.R. (inregistrata la Ministerul Cultelor cu nr. 2657/1949) prin Decretul nr. 133/1949 Sfanta Arhiepiscopie a Craiovei a fost inaltata la rangul de Mitropolie cu urmatoarea titulatura: Sfanta Mitropolie a Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei.

Cea dintai Mitropolie in partile oltene dateaza insa din anul 1370 sub titulatura de Mitropolia Severinului, fiind infiintata in timpul voievodului Vladislav I (1364-1377). Principalul motiv al infiintarii acestui scaun mitropolitan a fost ca poporul „se intampla sa fie mult, ba aproape nenumarat, nefiind de-ajuns doar un singur arhiereu la un popor atat de mare ca sa-l intareasca duhovniceste, sa-l pazeasca si sa-l povatuiasca pe calea mantuirii” (Hurmuzaki I, 2, doc 7, p. 9).

Sursa: episcopiaseverinului.ro

.

27 Iulie 2009

Vizualizari: 583

Voteaza:

Un an de la intronizarea IPS Mitropolit Irineu al Olteniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE