Un monah statornic si un egumen intelept - Parintele Petroniu de la Schitul Romanesc Prodromu (Athos)

Mesajul de condoleante al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba de inmormantare a Parintelui Protosinghel Petroniu Tanase, fostul egumen al Schitului Romanesc Prodromu de la Muntele Athos, joi 24 februarie 2011:

Cu profunda tristete am aflat de trecerea din aceasta viata a parintelui protosinghel Petroniu Tanase, apreciat si cunoscut duhovnic plamadit pe pamant romanesc, chemat sa infrumuseteze prin viata si infaptuirile sale Gradina Maicii Domnului si obstea Schitului Romanesc Prodromu din Muntele Athos (Grecia), caruia i-a fost povatuitor timp de peste 25 de ani.

Nascut in localitatea Farcasa din judetul Neamt la data de 23 octombrie 1916, parintele Petroniu a fost luminat inca din tineretile sale de dorul dupa viata monahala. A intrat in obstea Manastirii Neamt, unde a fost calugarit la data de 22 septembrie 1942. De la Neamt a fost chemat la Manastirea Antim din Bucuresti, unde si-a continuat formarea intelectuala, absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxa, urmand apoi si cursuri de matematica si filosofie. In anul 1947 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei patriarhale din Bucuresti si apoi trimis profesor la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt, la Catedra de omiletica, catehetica si pedagogie. In anul 1952 il insoteste pe arhimandritul Cleopa Ilie, devenit staret al Manastirii Slatina (judetul Suceava), formand aici o adevarata Academie Duhovniceasca, recunoscuta in acea vreme. A urmat o perioada grea pentru calugarul misionar, care a suferit din pricina regimului totalitar, fiind nevoit sa plece de aici in anul 1959. Cu mult curaj si acelasi zel fata de Biserica Mantuitorului Hristos, cu aceeasi nestinsa dragoste pentru viata monahala, se retrage in obstea Manastirii Sihastria in anul 1964, unde a vietuit pana in anul 1978, cand si-a indreptat pasii spre Schitul Romanesc Prodromu, din Sfantul Munte Athos, dupa sapte ani fiind ales egumen de parintii din obste pentru alesele sale virtuti de monah intelept, harnic si rugator.

Parintele Petroniu ramane in constiinta Bisericii noastre ca un monah statornic, un egumen intelept si iscusit manuitor al condeiului. Cartile sale Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie Romaneasca, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Bine esti cuvantat, Doamne, Usile pocaintei sunt pretioase comori ale spiritualitatii romanesti in care parintele Petroniu a adunat cu multa ravna in suflet tezaur de traire si simtire ortodoxa romaneasca, lumina si sfanta nevointa.

Pretuind in chip deosebit minunata lucrare a parintelui Petroniu Tanase in ogorul Domnului pe taram duhovnicesc si carturaresc, precum si bogata sa activitate gospodareasca, inaltam staruitoare rugaciune catre Hristos Domnul Cel Inviat din morti sa odihneasca sufletul sau in lumina cea neinserata a Imparatiei cerurilor, unde dreptii ca luminatorii stralucesc, sa mangaie obstea Schitului Prodromu si pe toti cei care l-au cunoscut si pretuit.

Vesnica lui pomenire din neam in neam!
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

24 Februarie 2011

Vizualizari: 698

Voteaza:

Un monah statornic si un egumen intelept - Parintele Petroniu de la Schitul Romanesc Prodromu (Athos) 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE