Un nou protopop in Protoieria Campina

La Protoieria Câmpina a avut loc pe 26 ianuarie 2015, o şedință cu preoții prezidată de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cadrul şedinţei au fost discutate probleme de ordin administrativ, după cum a precizat Părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier eparhial al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Cu acest prilej a fost prezentat și noul protopop de Câmpina, părintele Grigorie Melnic: „Au fost amintite aspecte care privesc activitatea pastoral-misionară, liturgică şi social-filantropică a preoţilor din parohii. De asemenea, ne-am bucurat că la această şedinţă a participat domnul primar şi alte personalităţi care susţin activitatea preoţilor din această protoierie şi în special din municipiul Câmpina. În cadrul şedinţei a fost prezentat noul protopop şi i-au fost aduse la cunoştinţă atribuţiile pe care le are în această nouă calitate.

A fost îndrumat să continue lucrarea frumoasă pe care au desfăşurat-o alţi slujitori vrednici la această protoierie, precum şi părintele protopop onorific Costică Dumitru”, a mărturisit pentru Radio TRINITAS Părintele arhimandrit Veniamin Goreanu.

Preasfințitul Părinte Episcop -vicar Timotei Prahoveanul a mulțumit părintelui Costică Dumitru, fostul protopop de Câmpina, pentru activitatea desfășurată în cei 30 de ani de activitate în protoierie: „Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a mulţumit în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel părintelui protopop Dumitru Costică care a activat în această funcţie timp de 30 de ani, apreciind lucrarea misionară, edilitară şi relaţia deosebită pe care a avut-o atât cu preoţii din cadrul protopopiatului, cât şi cu autorităţile locale şi centrale, cele de stat şi cele bisericeşti”, a mai spus Părintele arhimandrit Veniamin Goreanu.

După şedinţă, Preasfinţia Sa a vizitat şantierul Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" unde, în prezent, se construieşte un centru social-cultural al parohiei.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vizitat Parohia "Sfântul Nicolae" din municipiul Câmpina. Aici, Preasfinţia Sa a apreciat activitatea preotului paroh Petru Moga desfăşurată în plan edilitar, pastoral misionar, cultural educativ şi social filantropic. În prezent, la biserica mare a parohiei se desfăşoară lucrările de pictură care sunt în fază de finalizare.

Sursa: basilica.ro

.

27 Ianuarie 2015

Vizualizari: 156

Voteaza:

Un nou protopop in Protoieria Campina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE