Unirea Principatelor Romane aniversata la Patriarhia Romana

Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, se împlinesc 156 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment istoric înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Deputaților, într-o clădire a Bisericii, situată pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află acum Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române.

După Sfânta Liturghie, de la ora 10.30, va fi oficiat un Te Deum în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la împlinirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie importantă.

La ora 11.

00, va avea loc depunerea de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Mitropoliei, iar de la ora 11.30 în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa patriarhală, se va desfăşura sesiunea de comunicări ştiinţifice „Consecinţele benefice ale Unirii Principatelor Române”,organizată de Patriarhia Română şi Academia Română.

Patriarhia Română recomandă ierarhilor şi preoţilor din eparhiile din ţară şi străinătate să oficieze slujbe de pomenire a tuturor celor care au contribuit la Unirea Principatelor Române din anul 1859 şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui deziderat naţional, această unire fiind baza statului român modern, România.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

.

21 Ianuarie 2015

Vizualizari: 106

Voteaza:

Unirea Principatelor Romane aniversata la Patriarhia Romana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE