Unitatea oamenilor - Misiune istorica si actuala a crestinismului


Mantuirea sau rascumpararea este restaurarea unitatii umane prin iconomia intruparii Logosului divin, a Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, mantuirea este unitatea supranaturala a oamenilor cu Dumnezeu si a tuturor oamenilor intre ei. Asa vedem din revelatia naturala si din revelatia supranaturala a Vechiului si Noului Testament. Dar si marii parinti traitori si teologi ai Bisericii din epoca patristica, post-patristica si contemporana afirma in unanimitate ca Logosul divin, Cuvantul intrupat din Sfanta Fecioara Maria, a luat asupra Sa intreaga noastra natura umana si a incorporat-o. El si-a unit toata natura umana si a cuprins-o in Sine, in mod virtual, asa incat intreaga fire umana ii serveste, ii apartine, oarecum de trup si este patrunsa (poate fi patrunsa in mod potential) de energia sfintitoare a harului divin.


Din teologia Noului Testament si a Sfintilor Parinti, vedem ca Iisus Hristos restaureaza, prin iconomia intruparii, vechiul chip divin desfigurat de om prin pacat, il creeaza intr-un anumit sens din nou, prin nasterea, moartea si invierea Sa, sadindu-se pe Sine structural in fiinta omului, prin iubire (Ioan 3,16).


Persoana Logosului sau Cuvantului intrupat este studiata, meditata si preamarita in intreaga literatura, mistica si arta crestina din epoca patristica si post-patristica, pana in zilele noastre. Logosul evangheliei: de la Ioan este prezentat in operele filozofice ale Sfantului Iustin Martirul (165-166) si ale celorlalti apologeti, ca Logos seminal, Logos total, Logos imanent, Logos verbal; apoi in scoala alexandrina a lui Clement (+215) si a lui Origen (+154-255), - ca "Esenta a esentelor si idee a ideilor", ca chip al lui Dumnezeu si arhetip al omului, ca Logos creator si armonizator al lumii etc. El este primul si unicul nascut al lui Dumnezeu, inger de mare sfat, slujitorul cugetarii de negrait al Tatalui, Creatorul Universului impreuna cu Tatal, cauza a lucrurilor dupa Tatal, stapan, Dumnezeu si Imparat al tuturor fapturilor.


Despre faptul ca si noi insine ne gasim cuprinsi in Logosul divin, pentru ca prin coborarea si intruparea Sa, omenirea a fost ridicata la Dumnezeu, pentru ca El insusindu-si trupul nostru omenesc si imbracand toata natura noastra, afara de pacat, Cuvantul lui Dumnezeu a unit Cerul cu Pamantul. Pentru ca El, prin iconomia intruparii, a devenit mirele si Capul Bisericii, care este cu atat mai frumoasa cu cat ea sfinteste lumea mai mult, - Sf. Irimeu al Lyonului (+202), Sf. Atanasie cel Mare (+373), Sf. Vasile cel Mare (+379), Sf. Grigore de Nyssa (+394-395, Feciorul Augustin(+430), Sf. Chiril al Alexandriei (+444), Sf. Ioan Hrisostom (+407), Sf. Maxim Marturisitorul(+662), Sf. Ioan Damaschin (+749), Sf. Grigore Palama (1296-1359), si alti multi sfinti parinti si scriitori ai bisericii au scris opere importante de soteriologie si iconomie divina, in care principiul iconomiei, al comuniunii si al recapitularii in Hristos si al Bisericii intemeiata de El il gasim pe toate treptele existentei.


In special Parintii rasariteni, reluand ideile unitatii de "trup" pe care o alcatuiesc crestinii in Hristos, subliniaza rolul Sfantului Duh in realizarea acestei unitati. Dupa ei, prin Duhul lui Hristos ia fiinta si se mentine Biserica in calitate de trup tainic al Domnului, de comuniune sau catolicitate bisericeasca. Sfantului Duh i se atribuie faptul ca la cincizecime se pune baza intelegerii sau a gandirii comune intre oamenii de diferite limbi, care alcatuiesc Biserica universala (Fapte cap. 2.).


Unirea cu Hristos, pentru crestini, nu e numai o realitate eshatologica, ideala, ci ea este inca de acum o participare reala la viata nemuritoare a trupului Sau preamarit. Intrand in legatura cu Hristos, noi nu luam natura Lui divina, asa cum El a luat natura noastra umana, ci, aflandu-ne in El, luam energia Lui indumnezeitoare. Aceasta energie este o comunicare interna, ontologic-spirituala a sfinteniei Domnului. Ceea ce se cade a fi indumnezeit in noi este natura noastra intreaga, apartinatoare persoanei noastre. Dar acest lucru propune trecerea unei puteri de la sangele lui Hristos la sangele nostru, adica o unire a noastra, cu insusi trupul personal al Duhului, care a devenit pentru noi "duh", prin Sfintele Taine si printr-o profunda legatura spirituala cu El.


Venirea Mantuitorului Iisus Hristos in lume a adus cu sine un nou mod de existenta: modul divin-uman. Apartenenta la acest mod al lui Hristos, care este sinonim cu apartenenta la Hristos insusi, la starea la care a ajuns El prin moarte si inviere, nu e posibila decat prin mijlocirea Sfantului Duh. Ancorarea in suprema identitate a vietii divine, care potential a fost randuita de Hristos intregii omeniri, este scopul prezentei Duhului in istoria mantuirii, intr-un chip nou, inca de la intruparea Cuvantului.


Sfantul Duh face ca Hristos sa fie mereu pentru oameni o prezenta vie, noua, directa si personala a lui Dumnezeu. In acest fel, Hristos, prin Sfantul Duh, ocupa un loc central in Biserica. Avand in vedere ca Mantuitorul Hristos este principiul unitatii si al vietii Bisericii, Sfantul Atanasie numeste pe crestini "membrele trupului lui Hristos".


Vasta activitate interconfesionala din zilele noastre, desfasurata si cu participarea Bisericilor Ortodoxe, cultiva nazuinta de a se incadra organic fiecare comunitate ecumenica-crestina in unica istorie a mantuirii. Aceasta nazuinta a adus in teologia ecumenica preocuparea de a se cadea de acord care sunt premizele si mijloacele de actiune prin care Biserica cea Una trebuie sa se afirme in societatea contemporana si in ce consta misiunea istorica a crestinismului. Dar hristologia conciliara ecumenica ramane insuficienta, pentru ca in cadrul Miscarii Ecumenice, protestantismul nu si-a fixat inca un punct de vedere soteriologic si eclesiologic. O adevarata si reala intelegere a lui Hristos ca temelie a Bisericii o dobandim numai prin invatatura ortodoxa despre rolul Sfantului Duh in soteriologia obiectiva. Numai teologia ortodoxa, avand intelesul adanc al iconomiei mantuirii, ne arata ca Biserica este Christus totus, este trupul lui Hristos cel rastignit si inviat, care reprezinta de fapt o realitate pnevmatica si prin ea se transmite energia indumnezeirii tuturor celor ce cred. Prin energia divina adusa in lume odata cu intruparea Sa si prin Biserica Sa, in care lucreaza Duhul Sfant, Iisus Hristos desteapta in noi potentele adormite, capteaza puterile sensibilitatii si devine hrana substantiala, unica si unificatoare a sufletelor noastre. El ne poate spune: "Mancati trupul Meu". "Beti sangele Meu". "Hraniti-va cu ceea ce sunt Eu. Iubiti-va cu iubirea Mea. Contemplati lumea in ordinea si armonia ei, in gandurile ei prime, in care a fost creata, si veti descoperi ca toti sunteti una pentru Mine".(Pr. Constantin Galeriu, "Jertfa si rascumparare"(teza de doctorat), Buc.,1973,p.99).


Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu ia asupra Sa esenta firii noastre. Isi face trup-trupul nostru, si-l umple dinauntru cu prezenta Logosului divin. Unirea celor doua firi (comunicatio idiomatum) reprezinta cea mai desavarsita sfintenie. Natura umana se ofera in jertfa totala Ipostasului divin, iar acesta ii comunica indumnezeirea, o sfinteste, o umple de har si de adevar. Si din plinatatea acestei firi indumnezeite ne impartaseste tuturor, cum s-a mai spus, har peste har: mantuirea (Ioan cap.1,16).


Acest act al iconomiei divine reprezinta un aspect fundamental in taina Rascumpararii, pe care Sfintii Parinti rasariteni, in deosebi, Il considera esential. Ei vor repeta pe rand ca: "Dumnezeu s-a facut om, pentru ca omul sa poata deveni Dumnezeu". Nestricaciunea, nemurirea, infierea si reunirea tuturor oamenilor in Hristos reprezinta inzestrarea omului cu acea omiousio to Theo, care este indumnezeirea zidirii prin Intruparea Cuvantului (Logosului) si prin lucrarea Sfantului Duh, prin Biserica lui Hristos, cea una, sfanta, universala si apostolica.

 

Arhim. Dr. CHESARIE-CONSTANTIN GHEORGHESCU

 

10 ianuarie 2006,

la Manastirea dintr-un Lemn

Ziarul de Valcea

.

03 Februarie 2006

Vizualizari: 2219

Voteaza:

Unitatea oamenilor - Misiune istorica si actuala a crestinismului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE