Vernisajul expozitiei 'Oglinda de lemn' la Casa Artelor

Joi, 17 noiembrie, la Casa Artelor din Timișoara a avut loc expoziția –instalație „Oglinda de lemn”, parte a proiectului „Biserici înlemnite din Banat” (susținut de Asociația Peisagiștilor din România – Filila Vest). Expoziția își propune să aducă în discuție situația patrimoniului de lemn din Banat, fiind deopotrivă o campanie alternativă de informare asupra sorții arhitecturii tradiționale, cât și un semnal de alarmă în ceea ce o privește. Uneori abandonate de comunitățile cărora le-a aparținut, bisericile de lemn rămân tăcute, pe câte o coamă de deal, așteptând să fie salvate. Una din acestea este biserica de la Crivina de Sus (județul Timiș) – prezentă prin piesa centrală a expoziției – șindrila care a acoperit-o câteva decenii și care, reînvestită cu sens, a devenit altceva decât acoperiș.

Organizatorii expoziției propun vizitatorilor o incursiune nu doar în istoria celor mai vechi biserici de lemn din Banat, ci un excurs în propria istorie de viață și propriile valori prin trei niveluri: spiritual, patrimonial și estetic.

Acest proiect s-a născut când un grup de tineri cercetători, aflați în fața unui cimitir năpădit de buruieni și a unei biserici în care clopotele nu s-au mai tras demult din cauza stării avansate de degradare, în special a învelitorii de șiță, s-au hotărât să facă ceva pentru a o salva. Din partea Centrului eparhial a fost prezent la eveniment și arhid. ing. Timotei Anișorac, consilier la sectorul Patrimoniu și Construcții bisericești al Arhiepiscopiei Timișoarei, care de mai bine de trei ani de zile se ocupă și de proiectul de restaurare a bisericilor de lemn din zona Făgetului.

Tinerii entuziaști care au demarat acest proiect, istorici, peisagiști, arhitecți, artiști, antropologi, l-au avut alături și pe părintele profesor Constantin Jinga de la Facultatea de Teologie din Timișoara, care prin sfaturile și conferințele sale a arătat tinerilor firele subtile care ne leagă de propria istorie și de memoria locurilor noastre sfinte. De asemenea, un aport important în derularea acestui proiect l-a avut și prof. Sorin Predescu, director la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Timiș.
În cadrul evenimentului s-au desfășurat proiecții succesive de filme tematice, iar cei prezenți au putut admira frumusețea bisericile de lemn din Banat prin prezentarea proiectului „Biserici înlemnite din Banat” și expoziția de fotografie.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

.

21 Noiembrie 2016

Vizualizari: 138

Voteaza:

Vernisajul expozitiei 'Oglinda de lemn' la Casa Artelor 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

expozitia oglinda de lemn

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE