Vesmantul Sf. Cuv. Parascheva la New York

Îndoită bucurie duhovnicească pentru biserica “Sfântul Nicolae” din Woodside, New York. În perioada 7-8 martie 2015, credincioşii acestei parohii au primit deosebita binecuvântare de a fi vizitați de către Înaltpresfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar un veşmânt ce a acoperit pentru o perioadă Sfintele Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi însoțit de un hrisov ce purta semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.



Înaltpresfințitul Nicolae a fost întâmpinat în seara zilei de 7 martie de către Preacucernicul Părinte Paroh Marius-Daniel Dumitrescu împreună cu număr mare de credincioşi, aşezând veşmântul într-o raclă special pregătită în timpul slujbei Vecerniei unită cu Litia. A doua zi, Înaltpreasfințitul Nicolae a oficiat Sf. Liturghie la care au participat atât membrii ai bisericii Sfântul Nicolae, cât și credincioşi ai altor comunități româneşti învecinate veniți să cinstească veşmântul Sf. Cuvioase Parascheva. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța prezenței în mijlocul comunității româneşti din New York a veşmântului Sf. Cuvioase Parascheva, sfântă ocrotitoare a Moldovei şi a României. Sfințitul veșmânt este semn de binecuvântare și întărire în credință pentru românii ortodocși din orașul New York. IPS Nicolae a mulțumit IPS Mitropolit Teofan pentru acest prețios dar oferit comunității românești din New York la foarte scurt timp după adresarea cererii.

Bogdan Neacșiu
Sursa: www.romarch.org

.

13 Martie 2015

Vizualizari: 114

Voteaza:

Vesmantul Sf. Cuv. Parascheva la New York 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE