Vizita la Penitenciarul de maxima siguranta din Giurgiu

Miercuri, 28 ianuarie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a avut loc prima vizită din anul 2015, la Penitenciarul de maximă siguranță din Giurgiu, organizată de Sectorul Social al eparhiei noastre. Întâlnirea duhovnicească a debutat cu săvârşirea Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către părintele Ştefan Valentin, consilier social al Episcopiei Giurgiului, alături de un sobor de preoţi din care a făcut parte şi părintele capelan Teodor Bălaşa. La această slujbă au participat persoane private de libertate şi reprezentanţi din conducerea penitenciarului. În continuare, părintele Ştefan Valentin a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat frumuseţea duhovnicească a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi importanţa rugăciunii în viaţa creştinului. În rugăciune, a arătat Preacucernicia Sa, omul se întâlneşte cu Dumnezeu, se cunoaşte pe sine însuşi şi simte iubirea cea nemăsurată a Mântuitorului nostru Hristos.

De asemenea, cu acest prilej, au mai fost rostite şi rugăciuni pentru dobândirea sănătăţii sufleteşti şi trupeşti a celor prezenţi.

La final, au fost vizitate celule de la sectorul de maximă siguranţă, unde persoanele private de libertate au fost miruite, primind din partea Sectorului Social al Episcopiei Giurgiului iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare şi reviste ortodoxe.

Sursa:episcopiagiurgiului.ro

.

30 Ianuarie 2015

Vizualizari: 203

Voteaza:

Vizita la Penitenciarul de maxima siguranta din Giurgiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE