Zi de sarbatoare la Parohia Recea Mica

Duminică, 17 mai 2015, în Duminica a VI-a după Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Recea Mică, protopopiatul Zalău.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Locașul de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru credincioșii prezenți în număr mare la slujbă. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit și hirotonia întru preot a părintelui diacon Ciprian-Ionuț Daniliuc, acesta urmând a sluji în parohia Valea Loznei.

Parohia Recea Mică este o parohie nouă, fiind înființată abia în anul 2006, primul paroh al acestei comunități fiind preacucernicul părinte Mihai Dobocan,care a fost hirotonit preot odată cu înființarea parohiei. Inițial slujbele erau săvârșite într-o capelă amenajată în fosta școală a satului, acum desființată. Populația este mult îmbătrânită, în momentul acesta în sat locuind doar 24 de familii și 18 persoane văduve.

Odată cu înființarea parohiei s-a început și ridicarea unui locaș de cult. Biserica, de o arhitectură aparte, a fost pusă sub ocrotirea „Sfinților Împărați Constantin și Elena”. Locașul de cult a fost târnosit de către Preasfințitul Părinte Petroniu în anul 2013.

Sursa: radiorenasterea.ro

.

18 Mai 2015

Vizualizari: 117

Voteaza:

Zi de sarbatoare la Parohia Recea Mica 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Parohia Recea Mica

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE