Ziua Armatei Romane, marcata in marile orase din tara

Ziua Armatei Romane a fost sărbătorită marți, 25 octombrie 2016, în marile orașe din țară. Președintele Romaniei, Klaus Iohannis a luat parte la manifestările organizate la Carei, unde a fost întâmpinat la ora 11:00 pe platoul din fața Monumentului „Glorie Ostașului Român”.

Evenimentul a început cu trecerea în rezervă a Gărzii de Onoare și intonarea Imnului de Stat, urmate de o slujbă religioasă oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

România dispune de o Armată eficientă şi care se înscrie în rândul armatelor de înaltă calitate profesională şi morală, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.

„Astăzi, 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, prilej cu care vă îndemn să ne aplecăm cu respect în faţa celor care şi-au slujit şi continuă să-şi slujească ţara cu devotament”, a spus Iohannis, la ceremoniile organizate la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român” din Carei, judeţul Satu Mare.

El şi-a exprimat recunoştinţa pentru cei pentru care „apărarea neamului s-a transformat în crez”.

„Încrederea românilor în Armată demonstrează faptul că această instituţie şi-a consolidat, în percepţia generală, profilul de garant al suveranităţii, independenţei şi unităţii statului. În egală măsură însă, cred că oamenii apreciază şi standardele morale şi profesionalismul celor care sunt dispuşi să îşi rişte viaţa pentru binele comun”, a afirmat şeful statului.

Iohannis a arătat că, în prezent, România se află la confluenţa unor zone care generează provocări la adresa securităţii euroatlantice şi care impun redefinirea puterii militare, precum şi adaptarea modalităţilor de răspuns.

„Pe de o parte, în est, Federaţia Rusă pune la îndoială principiile şi mecanismele care asigură stabilitatea la nivel european. Pe de altă parte, asistăm la accentuarea instabilităţii din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv prin apariţia unor noi forme de radicalism şi extremism terorist ori migraţie greu de controlat. La toate aceste provocări trebuie să răspundem cu promptitudine, dar, în acelaşi timp, în baza unei strategii şi a unei viziuni. România a dovedit că are obiective strategice şi că ştie să le atingă”, a spus preşedintele Iohannis.

El a amintit că România şi-a asumat să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate.

„Un stat puternic îşi respectă şi îşi protejează cetăţenii. De aceea, eforturile strategice ale statului român vizează, în primul rând, securitatea cetăţenilor şi asigurarea integrităţii teritoriului naţional, prin dezvoltarea unor capabilităţi de apărare proprii, dar şi prin pregătirea populaţiei şi a teritoriului pentru apărare”, a susţinut şeful statului.
El a salutat relansarea proiectului de analiză şi planificare strategică şi a amintit că în ultimul an şi jumătate au fost elaborate şi adoptate o serie de documente programatice fundamentale, precum „Strategia naţională de apărare a ţării”, „Carta Albă a Apărării”, Legea privind planificarea apărării şi noua „Strategie Militară”.

„Toţi aceşti paşi care s-au făcut cred că vin să întărească şi mai mult încrederea de care se bucură astăzi Armata României. Pot afirma cu toată convingerea că România dispune, în prezent, de o Armată care funcţionează eficient şi care se înscrie în rândul armatelor de înaltă calitate profesională şi morală”, a arătat Iohannis.
În final, şeful statului le-a mulţumit militarilor pentru că îşi fac datoria cu devotament, patriotism şi abnegaţie.

Klaus Iohannis a primit cadou macheta Monumentului „Glorie Ostașului Român” din Carei dar și un Drapel. Apoi, președintele a depus o coroană de flori în cinstea eroilor și a aprins candele la monument.

Ziua Armatei Române, la Cluj-Napoca
Ziua Armatei Române a fost celebrată în această dimineață și la Cluj printr-un ceremonial militar-religios oficiat la monumentul „Glorie Ostașului Român”, unde zeci de militari ai Diviziei 4 Infanterie Gemina au defilat în prezența oficialitatilor locale și a oamenilor care au participat la festivitate. Evenimentul a continuat cu o slujbă religioasa oficiată de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru și cu discursurile oficialităților prezente.

Ziua de 25 octombrie reprezintă data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străină. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate. Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.

Surse: radio Renașterea și www.agerpres.ro

Pe aceeaşi temă

26 Octombrie 2016

Vizualizari: 479

Voteaza:

Ziua Armatei Romane, marcata in marile orase din tara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE