Catedrala Buneivestiri din Nazareth, incendiata de trei israelieni


Mii de crestini, dar si arabi din Israel, au protestat sambata la Nazareth fata de un atac care a vizat Catedrala Buneivestiri. Demonstratiile au avut loc dupa ce, vineri, trei israelieni extremisti au incercat sa incendieze lacasul sfant, unde Biblia spune ca ingerul Gabriel i-a vestit Fecioarei Maria ca il va naste pe Mantuitor. Catedrala Buneivestiri din Nazareth este un monument de arhitectura crestina, avand o cupola conica nemaiintalnita la nici o alta biserica si vitralii de o rara frumusete. Aici se afla icoane ale Maicii cu Pruncul trimise de toate tarile crestine, iar in mijlocul ei este marcat locul pe care se afla, acum doua milenii, atelierul de tamplarie al lui Iosif, sotul Fecioarei. Vineri seara, doi israelieni si fiica lor, care s-au folosit de un carucior de copil pentru a aduce in catedrala artificii si canistre cu benzina, au reusit sa incendieze o portiune a acesteia la o ora cand lacasul religios nu era pazit.

Dupa ce exploziile artificiilor au intrerupt rugaciunile credinciosilor, momentul de panica initiala a trecut, iar oamenii i-au batut crunt pe cei trei profanatori, pana la sosirea politiei. Violentele ulterioare dintre oamenii legii si credinciosi s-au soldat cu 13 raniti, insa niciunul grav. La demonstratiile de protest de a doua zi a participat atat Patriarhul Latin al Ierusalimului, Michel Sabbah, cat si oficialii arabi din Nazareth. Noul premier palestinian desemnat de Hamas, Ismail Hanyeh, a condamnat de asemenea atacul de la Catedrala Buneivestiri.

.

05 Martie 2006

Vizualizari: 1127

Voteaza:

Catedrala Buneivestiri din Nazareth, incendiata de trei israelieni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE