Protopopiatul in flacari, de Sf. Parascheva


Protopopiatul din Suceava a fost mistuit de flacari la sfarsitul saptamanii trecute, chiar de Sf. Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Focul a pornit vineri seara, dupa ora 21.00.

Intregul cartier Zamca din Suceava a fost acoperit de un nor negru si inecacios de fum.

La fata locului a fost deplasata toata tehnica din dotarea Detasamentului Suceava al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), respectiv 5 masini cu apa, scara rulanta si masina pentru descarcerare. Invelitoarea acoperisului fiind din tabla, iar astereala din lemn lacuit, localizarea focului a fost relativ simpla, dar lichidarea mult mai dificila”, ne-a declarat locotenentul Emil Tehaniuc, purtatorul de cuvant al ISU. Focul a fost stins abia sambata dimineata, dupa mai bine de opt ore.
Mai bine de doua ore, sub indrumarea protopopului de Suceava, preotul Vasile Irimia, fetele bisericesti si oamenii au reusit sa salveze majoritatea bunurilor din cladirea care ardea, respectiv icoane, carti, documente, mobilier sau covoare.


„Dumnezeu a vrut sa ne pedepseasca”

Desi pompierii au stabilit drept cauza a incendiului un scurtcircuit la instalatia electrica din cauza unei lazi frigorifice si a unui frigider alimentate din aceeasi priza, oamenii cred ca este vorba de un blestem. „La o zi de sarbatoare asa de mare, cum este Sf. Cuvioasa Parascheva, sa se intample o nenorocire atat de mare si tocmai la Protopopiat. E clar ca Dumnezeu a vrut sa ne pedepseasca pentru ca nu suntem suficient de credinciosi”, spuneau femeile gura-casca.

A fost distrus acoperisul cladirii si cele ale paraclisului si acoperisul camerelor pentru pelerini. In total, pagube de cateva miliarde de lei vechi, bani pe care reprezentantii bisericilor din municipiul Suceava spera sa-i stranga in cel mai scurt timp, inclusiv de la enoriasi, pentru a reface ceea ce au distrus flacarile si apa.

.

16 Octombrie 2005

Vizualizari: 1216

Voteaza:

Protopopiatul in flacari, de Sf. Parascheva 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE