Joia Verde - Pastele Tiganilor

Joia Verde - Pastele Tiganilor

Maine, rromii din satul Gulia, comuna Dolhasca, sarbatoresc "Joia Verde" sau "Pastele tiganilor", obicei pastrat de peste 70 de ani. In prima joi dupa Paste, toti rromii care se simt legati sufleteste si spiritual de Gulia se intorc in sat. Pentru ei, "Joia Verde" este prilej de distractie, de intalnire cu familia si cu cei dragi care au parasit satul cu multi ani in urma. In aceasta zi, femeile pregatesc mancaruri alese si poarta cele mai bune haine pentru petrecere. De pe masa nu lipseste pasca, ouale rosii si cozonacul. In Bucovina, in "Joia Verde" nu se lucreaza pentru ca gospodariile sa fie ferite de nenorociri.

A fost odata...

Istoria satului Gulia a inceput sa se scrie in anul 1825, cand Mihai Sturdza Voda a donat Manastirii Probota patru familii de rromi, mestesugari, priceputi in prelucrarea fierului, cornului si lemnului. Numele satului vine de la gulie, leguma cultivata mai ales de calugarii de la Manastirea Probota, situata la 4 kilometri distanta. Pentru ca de Paste rromii cantau sau munceau pentru altii, ei nu puteau sa se bucure de sarbatoare, alaturi de familie. Astfel, Sfatul Batranilor a hotarat ca rromii din Gulia sa petreaca Pastele, asa cum se cuvine, alaturi de familie in prima joi ce urmeaza sarbatorii. Astfel au ajuns tiganii din Gulia sa serbeze "Joia Verde", cu mancare traditionala si obiceiuri specifice lor, dansuri si cantece. Rromii serbeaza de regula cele mai importante momente din viata joia, astfel ca nuntile si botezurile tiganesti se fac, de obicei, in aceasta zi, motivat de faptul ca sambata si duminica au de lucru, in special lautarii, la petrecerile romanilor.

Comunitatea rromilor din satul Gulia este una dintre cele mai mari din tara, aici traind in jur de 1.500. An de an insa, la sarbatoare participa din ce in ce mai putini rromi si tot mai putini reusesc sa se intoarca in satul natal. Multi au plecat din tara, in Italia, Spania sau in alte tari, unde si-au incropit mici afaceri si duc o viata mai buna. Tot in aceasta zi este obiceiul sa se lege cununii in stil tiganesc, fetele mai frumoase sunt "furate" de viitorii miri si sunt aduse acasa spre dimineata. In ultimii ani, traditiile insa s-au cam pierdut, fustele colorate ale tigancilor focoase au fost inlocuite cu rochii de seara stralucitoare si elegante, iar taraful tiganesc a inceput sa cante, pe langa muzica traditionala de petrecere, manele. Dans si voie buna.

Petrecerea din poienita tine pana la rasaritul soarelui, cand tiganii se potolesc si trag pe la casele lor sa se odihneasca si s-o ia de la capat, a doua si a treia zi, pana se ispravesc bucatele si sticlele de vin si bere se golesc. "Denumirea de Joia Verde este data de faptul ca petrecerea are loc mereu intr-o poiana inverzita din paduricea de la marginea satului Gulia, unde toti membrii comunitatii, impreuna cu rudele sosite din tara danseaza si mananca bucate traditionale de Paste. Joia Verde de la noi este o sarbatoare pentru toata comunitatea de aici, dar si pentru rromii din judet si o vom pastra cu sfintenie in fiecare an", a spus vicepresedintele Partidei Rromilor Suceava, Corneliu Constantin. Dupa lasarea intunericului incepe balul, care se incheie in zori. In Joia Verde, batranii incearca sa medieze diferite conflicte dintre familii si tot atunci se pun la cale si casatoriile.

Prima zi de joi de dupa Pasti, adica joia din Saptamana Luminata, este numita de bucovineni "Joia nepomenita" sau "Joia rea". Asta pentru ca, potrivit traditiilor locului, este nefasta, necurata si nepomenita. In aceasta zi, oamenii nu trebuie sa se munceasca, pentru a tine departe tunetele, trasnetele, viforul si grindina. Unii bucovinenii respecta sarbatoarea pentru a scapa de boala si pentru ca pomii sa aiba rod.

Sursa: Evenimentul.ro

07 Aprilie 2010

Vizualizari: 3573

Voteaza:

Joia Verde - Pastele Tiganilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE