A venit iar Craciunul
PE VECHI - Sarbatori dupa calendarul iulian
Crestinii de rit vechi, care respecta calendarul iulian, vor sarbatori Craciunul maine, la 7 ianuarie.
Pentru lipovenii, ucrainenii, sarbii sau grecii de la noi din tara, Craciunul vine abia maine, conform vechiului calendar iulian. Acesta este decalat cu 13 zile fata de calendarul oficial, cel gregorian.
La lipoveni, astazi e Ajunul cel sobru, in care se tine "sacelnic" - post negru. Staroverii merg la biserica la slujba de pranz, la vecernie, si apoi la slujba de noapte.
LIPOVENESTE. Specific mesei de Craciun este "Haladetul" - piftia pe care lipovencele o fac cu hrean, in loc de usturoi. Cozonacii pentru aceasta sarbatoare sunt copti in forme rotunde. La masa de dulce mai vine si pestele - in ciorba, chiftelute ori sarmalute. Blini (clatitele) nu mai sunt umplute cu struguri, ca-n post, ci cu urda, iar in vareniki (coltunasi) lipovencele pun branza in locul umpluturii cu mere pe care au facut-o in post.
Cetele de colindatori, alcatuite din "cralasani" - copiii care canta in strana, la biserica, incep sa soseasca la casele lipovenilor dupa pranzul din ziua de Craciun. "Hristos Rajdaetsja" (Sa-l slavim pe Hristos!) este cantat in coltul cu icoane specific locuintelor staroverilor.
UCRAINENI. Pe masa de Craciun. ucrainenii din tara noastra pun 12 feluri de mancare. Nu lipsesc colacul traditional, grau fiert sau fructe. In timpul cinei de sarbatoare, copiii imita animalele din gospodarie, aducand binecuvantarea asupra lor. Ei vor fi rasplatiti mai tarziu de mosul care la ucraineni se numeste "Crociun". Sarcina colindatului revine flacailor. Ei au cantari specifice pentru tineri casatoriti, pentru batrani, pentru vaduvi si vaduve. Oprirea cea mai lunga o face insa "trupka" de colindat la casele fetelor nemaritate.
Daca dintre colindatori face parte si iubitul ei, fata nemaritata trebuie sa rupa un colac, sa pastreze o jumatate, iar pe cealalta sa o dea baiatului, care o va imparti cu ceilalti din "trupka".
ARMENI. Craciunul a venit la armeni astazi, de Boboteaza, potrivit traditiei initiale a crestinismului, conform careia Iisus a fost botezat dupa 33 de ani, in aceeasi zi in care s-a nascut - adica la 6 ianuarie. "
Carmen Plesa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.