IPS Andrei va sluji astazi la Biserica Memoriala Mihai Viteazul din Alba Iulia


Astazi, cand se implinesc 404 ani de la uciderea lui Mihai Viteazul, IPS Andrei va sluji Paraclisul Maicii Domnului la biserica Memoriala Mihai Viteazul din Alba Iulia unde este paroh Parintele Florin Botezan. Ierarhul nostru va fi insotit de Parintele Protopop Niculita Pascu.


In anul 1597, a fost ctitorita Catedrala Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu hramul “Sfanta Treime”-simbol al unitatii de credinta si neam al celor trei tari romanesti, (in vecinatatea zidurilor cetatii), care a fost mai bine de un secol un centru important religios si cultural in Transilvania.


Mitropolia Ortodoxa a devenit, asa cum scrie marele nostru istoric Nicolae Iorga, “cel mai trainic si mai de folos asezamant al neamului nostru de peste munti” si a avut adevarati parinti spirituali si oameni de cultura, printre care amintim: Teoctist, Dosoftei, Ghenadie II, Sfintii marturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici (pomeniti la 24 aprilie), Simion Stefan, Ghenadie III, Daniil, Iosif Budai, Ioasaf, Sava III, Varlaam, Teofil, Atanasie si altii. Aici au cunoscut lumina tiparului “Evanghelia cu invatatura” (1461), “Psaltirea”(1651), Bucoavna (1699- primul abecedar tiparit in limba romana) si cel mai de seama - “Noul Testament de la Balgrad” din anul 1648 - tiparit la initiativa mitropolitului carturar Simion Stefan.

Catedrala Mitropoliei nu s-a pastrat fiind daramata in totalitate de regimul habsburgic in anul 1714, numeroase materiale fiind folosite la construirea Bisericii ortodoxe Maieri din Alba Iulia.


Insa, incepand cu anul 1988 se reconstruieste noua bisericuta din lemn in stil maramuresan, pe acelasi loc si cu acelasi hram, sfintindu-se in anul 1992. “Veche dar tanara, Biserica Memoriala “Mihai Viteazul” doreste sa tina treaza constiinta comunitatii stranse in jurul acestui sfant locas de taina si rugaciune.”

.

09 August 2005

Vizualizari: 834

Voteaza:

IPS Andrei va sluji astazi la Biserica Memoriala Mihai Viteazul din Alba Iulia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE