8 ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie

 

Vreme de 34 de ani, cel mai cunoscut duhovnic al Romaniei, Arhimandritul Cleopa Ilie, a povatuit fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, pana in ultima clipa, in noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998, cand si-a dat duhul in mainile lui Hristos.

Sambata, 2 decembrie 2006, s-au implinit 8 ani de cand cel mai cunoscut duhovnic roman a trecut la cele vesnice.

Cu acest prilej, Inalt Prea Sfintitul Daniel - Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un impresionant sobor de preoti, a oficiat Sfanta Liturghie la Manastirea Sihastria, din judetul Neamt, in cimitirul careia se odihneste marele vindecator de suflete Arhimandritul Cleopa Ilie.

"Parintele Cleopa a fost un misionar statornic; el a aratat intr-un fel minunat cum cineva poate sa aduca lumea la Dumnezeu, sa schimbe vieti, sa vindece rani, sa hraneasca suflete, nu cutreierand lumea, nu batand din usa in usa, ci deschizand cu dragoste parinteasca usa chiliei sale si ajutand pe fiecare pacatos sa-si deschida propriul sau suflet pentru a se intalni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toti oamenii", citim in cuvantul Inalt Prea Sfintitului Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, cuvant care prefateaza volumul "Viata Parintelui Cleopa", aparuta la Editura TRINITAS.

Parintele Cleopa a pascut 12 ani oile manastirii.



Arhimandritul Cleopa Ilie s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la data de 10 aprilie 1912, intr-o familie credincioasa.


De mici copii, Constantin, caci asa se numea din botez Parintele Cleopa, si cu fratii sai mergeau adeseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie Olaru care se nevoia in aceasta zona si care a devenit parintele lor sufletesc.


In iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarat sa plece la Schitul Sihastria - Neamt pentru a sluji toata viata lui Hristos. Impreuna cu alti frati de manastire, pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, dupa care s-a intors la Botosani pentru a-si indeplini serviciul militar.


In anul 1937, la sfarsitul lunii iulie, Rasoforul Constantin Ilie a fost tuns in monahism, primind numele de Cleopa. A facut in continuare ascultare de cioban la oile schitului, pana in vara anului 1942.


In anul 1944, la 27 decembrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945, ieromonah.
Cei 12 ani de ascultare de cioban la oile manastirii au fost pentru marele duhovnic "scoala de calugarie si teologie", dupa cum insusi spunea, caci in acea perioada a citit zeci de carti teologice, fundamentale pentru formarea sa.

Parintele Cleopa s-a retras in pustie.

La 5 septembrie 1944, staretul Ioanichie a plecat la Domnul, toata grija schitului apasand astfel pe umerii Monahului Cleopa, care mai tarziu a devenit oficial egumenul Manastirii Sihastria.


La 30 august 1949, Monahul Cleopa a fost numit staret al Manastirii Slatina - Suceava, unde, prin decizia Patriarhului Iustinian, s-a transferat impreuna cu alti 30 de vietuitori de la Sihastria, in locul sau fiind numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.


La Manastirea Slatina a intemeiat o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de Securitate, s-a retras in Muntii Stanisoara, impreuna cu Ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa doi ani de viata pustniceasca, a fost readus din nou in manastire la decizia Patriarhului Iustinian.


In anul 1956 a revenit la manastirea de metanie (in care a fost calugarit), iar in primavara anului 1959 s-a retras pentru a treia oara in Muntii Neamtului, unde s-a nevoit mai bine de 5 ani de zile.


Revenind la Manastirea Sihastria, in toamna anului 1964, vreme de 34 de ani a fost duhovnicul intregii obsti, povatuind fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, pana in ultima clipa, in noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998, cand si-a dat duhul in mainile lui Hristos.

 

 

 

 

.

03 Decembrie 2006

Vizualizari: 1682

Voteaza:

8 ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE