Biserica Ortodoxa il pomeneste astazi pe Sf. Mare Mucenic Elefterie


Originar din Roma, Sfantul Elefterie a invatat Sfintele Scripturi de la Sfantul Anichit, episcopul Romei. La varsta de 15 ani a fost hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar cand a ajuns de 20 de ani a fost hirotonit episcop al Ilyricului. Pentru ca invata si propovaduia pe Hristos, Sf. Elefterie a atras pe multi la credinta. De aceea, imparatul Adrian a ordonat ca dupa mai multe chinuri Sf.
Elefterie sa fie ucis. Amanunte despre viata acestui sfant ne-a oferit parintele Valer Ulican, preot slujitor la Biserica Sf. Elefterie din Bucuresti si consilier patriarhal la Tipografia Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane: 'Sfantul Elefterie s-a nascut in Roma. Tatal sau a murit la putina vreme de la nasterea pruncului si, astfel, copilul Elefterie a fost crescut de mama sa, fericita Antia, care invatase credinta crestina de la Sf. Ap. Pavel, pe cand marele Apostol predica in Roma. Cand a ajuns copilul Elefterie la varsta de 12 ani, maica sa l-a incredintat Sfantului Anichit, episcopul Romei. La varsta de 14 ani l-a facut diacon, la 18 ani preot, iar cand a ajuns la 20 de ani l-a hirotonit episcop al Ilyricului. Pe scaunul imparatesc al Romei se afla paganul imparat Adrian, fiul adoptiv al lui Traian, cuceritorul Daciei noastre. Imparatul Adrian, vazand cat de repede se raspandeste crestinismul in Imperiul Roman, a pornit o prigoana impotriva crestinilor si, desigur ca, Elefterie nu si-a parasit dreapta credinta si a suferit multe chinuri pentru dragostea lui Hristos. Dupa atatea chinuri aduse asupra Sf. Elefterie, tiranul imparat, nepricepand ce sa mai faca, a poruncit sa-i taie capul cu sabia'.

Parintele Valer Ulican ne-a spus si prin ce s-a remarcat Sfantul Elefterie pe parcursul vietii sale: 'Sf. Elefterie a fost un om care a pastrat credinta adevarata intr-un singur Dumnezeu, intr-o vreme in care multi au ratacit de la dreapta credinta, inchinandu-se zeitatilor pagane. A fost un om care a ascultat si a implinit poruncile lui Dumnezeu fiind, de asemenea, si un mare binefacator al semenilor. De aceea, Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile lui, i-a dat puteri deosebite, l-a imbracat in vesmantul sfinteniei, dupa cuvantul Scripturii: 'Cei drepti vor fi vii in veacul veacului'. Sf. Elefterie este un sfant model pentru fiecare crestin si in fiecare an, la 15 decembrie, Biserica ne cheama sa cinstim cu evlavie pe Sf. Mare Mucenic Elefterie. Cu toate ca de la vietuirea lui pamanteana a trecut mai bine de 1800 de ani, viata si faptele lui, iata, stralucesc si lumineaza cararile vietuirii nostre crestinesti'.
.

14 Decembrie 2005

Vizualizari: 2087

Voteaza:

Biserica Ortodoxa il pomeneste astazi pe Sf. Mare Mucenic Elefterie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE