Manastirea Baldana, judetul Dambovita, va fi resfintita

 

IPS Nifon, arhiepiscop al Targovistei, va oficia duminica, 8 octombrie a.c., slujba de resfintire a Manastirii Baldana, judetul Dambovita. La acest sfant lacas au fost derulate in ultimii 12 ani ample lucrari de consolidare si restaurare. Mai multe amanunte despre slujba de resfintire a manastirii ne-a oferit parintele Vincentiu, staretul Manastirii Baldana: "Slujba de sfintire la Manastirea Baldana va incepe la ora 08.

30, cand se va savarsi sfintirea ei in prezenta IPS Parinte Nifon, apoi se va trece la sfintirea tuturor edificiilor ridicate, adica clopotnita, un baptister, un aghiazmatar nou, biserica in sine, apoi se va trece la tarnosirea sfintei mese, iar dupa aceea la sfintirea cu Sfantul si Marele Mir. Apoi se va oficia Sf. Liturghie, care se va termina cu un cuvant de invatatura adresat de IPS Sa tuturor oamenilor participanti. In finalul ei se va trece prin sfantul alatar, se va lua binecuvantare de la preoti si de la IPS Sa, iar apoi va fi o agapa frateasca inchinata acestei frumoase sarbatori".

Manastirea Baldana a fost ctitorita la 1831 de catre clucerul Hiotu si Popa Gheorghe si a functionat ca biserica de parohie de la sfarsitul secolului trecut. Sfantul lacas a fost reinfiintat ca manastire in 1994. "Din mila lui Dumnezeu a fost ridicata de catre pr. Gheorghe Baldanescu, protopop al Targovistei in 1831, care a ridicat in aceasta zona un schit pe care il inchina Maicii Domnului si-l sfinteste cu multa evlavie, cu episcopii din vremea aceea. Astazi, dupa 175 de ani de la sfintirea acestui asezamant monahal si dupa redeschiderea acestei manastiri dupa 12 ani de lucru, prin binecuvantarea IPS Nifon, am ajuns la partea finisata a tuturor lucrarilor", a concluzionat parintele Vincentiu, staretul Manastirii Baldana.


 

.

06 Octombrie 2006

Vizualizari: 2888

Voteaza:

Manastirea Baldana, judetul Dambovita, va fi resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE