Scriitorul Alecu Russo, pomenit la Biserica Barboi


Scriitorul Alecu Russo, pomenit la Biserica Barboi

Zeci de persoane, impreuna cu diferiti scriitori sau oameni de cultura din Iasi au pomenit duminica, 1 februarie a.c., pe scriitorul Alecu Russo, la Biserica "Sf. Ap. Petru si Pavel" - Barboi din Iasi.

Initiativa a apartinut parintelui Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iasi I, cel care s-a ingrijit ca inca din perioada comunista Alecu Russo sa fie pomenit in biserica in care i se gasesc ramasitele pamantesti. Slujba de pomenire, savarsita de un sobor de preoti condus de parintele protopop Constantin Andrei a avut loc dupa Sfanta Liturghie. A urmat apoi o serie de cuvantari despre viata si opera scriitorului roman. "Ne facem o datorie de constiinta de a comemora pe inaintasii nostri, acum, ca in acest an, 2009, se implinesc 190 de ani de la nasterea lui Alecu Russo si 150 de ani de la moartea acestuia. Il pomenim aici, pentru ca, in februarie 1859, ramasitele pamantesti ale acestuia au fost depuse in biserica noastra", a explicat parintele protopop celor prezenti. Din cauza piesei "Provincialul", o aspra satira la adresa vremurilor, Alecu Russo a fost exilat la Soveja, insa a participat la evenimentele din 1848, fiind un militant convins pentru unirea Principatelor. Despre dorinta sa a vorbit si parintele Constantin Andrei: "Unirea a fost unul dintre idealurile sale, insa, din pacate, nu a putut sa traiasca pe deplin bucuria acestui eveniment. In timp ce lumea isi dadea mana in hora unirii, in fata Hotelului Continental, Alecu Russo era foarte bolnav, stand tintuit la pat". La eveniment au participat scriitorii Lucian Vasiliu, Casian Maria Spiridon, Dumitru Vacaru si alti oameni de cultura.

.

04 Februarie 2009

Vizualizari: 582

Voteaza:

Scriitorul Alecu Russo, pomenit la Biserica Barboi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE