Sf. Dimitrie, Izvoratorul de mir, este ocrotitor spiritual al orasului Tesalonic, din Grecia


In acest al doilea oras ca marime al Greciei, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit in mod deosebit, in cadrul unor ample evenimente religioase. Parintele Petru Sidoreac, aflat la Tesalonic, ne-a vorbit despre evenimentele organizate in acest an, prilejuite de sarbatoarea Sf. Mare Mucenic Dimitrie: 'Asa cum vorbim de Saptamana Mare, de Saptamana Patimilor, inainte de Sfintele Pasti, asa putem vorbi de saptamana mare a Sfantului Dimitrie. Au fost slujbe in lunea mare, in martea mare etc., Sf.

Liturghie, unde a slujit IPS Mitropolit Antim de Tesalonic, apoi, in fiecare zi, Vecernie, Priveghere, Paraclisul Sf. Dimitrie, multe slujbe specifice. Ieri, a fost realizata o procesiune cu moastele Sf. Dimitrie si cu icoane, prin oras'. In Tesalonic se afla cea mai mare si cea mai frumoasa biserica din Grecia. Sfantul lacas are ca hram sarbatoarea 'Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir'. In acest an, cu prilejul sarbatorii Sf. Mare Mucenic Dimitrie, la biserica din Tesalonic a fost adusa o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la o alta biserica din oras, precum si o icoana in mozaic a Sf. Dimitrie de la un muzeu din Italia. Evenimentele religioase si cultural-artistice de la Tesalonic dedicate sarbatorii Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, vor continua pana pe data de 7 noiembrie.

.

25 Octombrie 2005

Vizualizari: 2284

Voteaza:

Sf. Dimitrie, Izvoratorul de mir, este ocrotitor spiritual al orasului Tesalonic, din Grecia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE