Moastele Sf. Ierarh Nifon prezente la sfarsitul acestei saptamani in Episcopia Romanului


Moastele Sf. Ierarh Nifon prezente la sfarsitul acestei saptamani in Episcopia Romanului              

  

 

O delegatie a Mitropoliei Olteniei condusa de IPS Parinte Mitropolit Irineu Popa, insoteste, incepand de astazi, 10 octombrie, procesiunea cu sfintele moaste ale Sfantului Ierarh Nifon in Moldova.

 

Astfel, moastele Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, vor ajunge pentru prima data la Onesti, astazi, in jurul orei 14:00, cu ocazia sarbatoririi a 600 de ani de atestare documentara a Episcopiei Romanului. Credinciosii se vor putea inchina acestora la Catedrala "Pogorarea Sfantului Duh", acolo unde se va savarsi, incepand cu ora 18.00, slujba Vecerniei.

 

Maine, 11 octombrie, sfintele relicve vor ajunge la Borzesti. Aici, crestinii ortodocsi vor putea asista si la slujba de resfintire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", ctitorita de Sfantul Voievod Stefan cel Mare, slujba ce va fi oficiata de un sobor de 10 ierarhi.

 

Sambata dupa-amiaza, moastele Sfantului Nifon vor pleca la Roman, unde vor ramane la Catedrala Episcopala pana duminica, 12 octombrie, cand, dupa Sfanta Liturghie ce va fi oficiata de un sobor 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, vor pleca spre Iasi.

 

Amintim ca moastele Sfantului Ierarh Nifon au fost aduse in tara de domnitorul Neagoe Basarab, mana si capul acestuia fiind pastrate in biserica ce a fost construita de domnitor la Curtea de Arges. Din porunca Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 25 octombrie 1949, acestea au fost aduse la Catedrala Mitropolitana "Sfantul Dumitru" din Craiova unde se gasesc si astazi.

.

09 Octombrie 2008

Vizualizari: 394

Voteaza:

Moastele Sf. Ierarh Nifon prezente la sfarsitul acestei saptamani in Episcopia Romanului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE