- Am auzit ca multi Sfinti au simtit rugaciunea ca devenind lucratoare in inima lor intr-un anume moment, si cateodata chiar ca un dar de la Dumnezeu, prin mijlocirea Preacuratei Sale Maici. Este adevarat?
- Bineinteles. Multi sfinti isihasti stiu foarte bine din ce moment au simtit rugaciunea lui Iisus in inima lor. De atunci incolo, ei o rostesc necontenit.
Orice altceva ar lucra, rugaciunea nu inceteaza niciodata.
- Am sa ma intorc la o intrebare ce mi-a venit in gand in timp ce vorbeai despre unirea mintii cu inima. Cand mintea coboara in inima, ramane tot timpul acolo? Si, daca e asa, cum poate un om sa lucreze, cum isi poate implini ascultarea in manastire?
- In primul rand, mintea nu este suprimata, ci este completata si se intoarce la conditia sa naturala. Este impotriva naturii sale atunci cand ramane afara de esenta ei, inima. Prin rugaciune, alunga toate lucrurile straine naturii sale. Ulterior, cand mintea coboara in inima, ratiunea poate fi ocupata cu alte lucruri, fara sa fie indepartata de inima. De exemplu, in timpul Sfintei Liturghii, un preot lucrator al rugaciunii inimii poate fi atent la o parte a ritualului sau poate spune unui diacon sau unui alt preot ceva important pentru savarsirea Tainei, fara ca mintea lui sa-i fie separata de inima. Totusi, cand ratiunea hoinareste spre ganduri pacatoase, mintea poate fi rupta complet de esenta ei. Din acest motiv un nevoitor, pentru a nu fi vatamat de ganduri in timp ce spune rugaciunea lui Iisus, le tine ocupate numarand mataniile.
Observator de Constanta
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.