Biserica Ortodoxa Romana aniverseaza doi ani de la intronizarea Preafericitului Parinte Daniel in demnitatea de Patriarh

Miercuri, 30 septembrie 2009, Biserica Ortodoxa Romana aniverseaza doi ani de la intronizarea Preafericitului Parinte Daniel in demnitatea de Patriarh. Cu acest prilej, incepand cu orele 7.30, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va oficia Sf. Liturghie impreuna cu ierarhii prezenti in Paraclisul cu hramul Sfantul Ierarh Grigorie Luminatorul (praznuit anual la 30 septembrie) din Resedinta Patriarhala ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra Bisericii Ortodoxe Romane, a poporului roman si a Preafericirii Sale.

De la orele 12.

00, in Catedrala patriarhala, va fi oficiata o slujba de Te Deum, urmata de un moment aniversar ce se va desfasura in Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, unde vor fi prezentate sintetic activitatile pastoral-misionare, social-filantropice, cultural-educationale desfasurate, sub indrumarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, de Administratia patriarhala si Arhiepiscopia Bucurestilor de la 30 septembrie 2008 pana in prezent.

Postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Romane va prezenta un film documentar cu cele mai semnificative momente din vizitele oficiale ale Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane la Constantinopol si Capadocia, in Austria si Franta, iar corala „Nicolae Lungu” a Catedralei patriarhale va sustine un scurt moment muzical.

La slujba de Te Deum din Catedrala Patriarhala si la momentul aniversar din Palatul Patriarhiei vor participa membri ai Sfantului Sinod, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, personalitati ale vietii publice romanesti, membri ai Permanentei Consiliului National Bisericesc si ai Permanentei Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor si alti invitati, clerici si mireni.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

.

30 Septembrie 2009

Vizualizari: 165

Voteaza:

Biserica Ortodoxa Romana aniverseaza doi ani de la intronizarea Preafericitului Parinte Daniel in demnitatea de Patriarh 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE