Colecta pentru Fondul Central Misionar la Duminica Ortodoxiei


Colecta pentru Fondul Central Misionar la Duminica Ortodoxiei (prima duminica din Postul Sfintelor Pasti)

Prima duminica din Postul Sfintelor Pasti (16 martie 2008) a fost instituita de catre Sinodul de la Constantinopol (843) ca sarbatoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinta dreptei credinte asupra iconoclasmului (erezie care sustinea ca sfintele icoane nu trebuie cinstite) si, in general,  asupra tuturor ereziilor.

 

In aceasta duminica, in toate bisericile si manastirile din Patriarhia Romana se organizeaza colecte in bani pentru Fondul Central Misionar, destinat activitatilor misionare si operei social - caritative ale Bisericii Ortodoxe Romane.  Colecta poate fi continuata pana in duminica urmatoare (23 martie a.c.) si la praznicul Bunei Vestiri (25 martie a.

c.).

 

La Duminica Ortodoxiei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane adreseaza clerului si credinciosilor ortodocsi o scrisoare pastorala, care va fi citita in toate bisericile si manastirile din Patriarhia Romana, din care prezentam urmatorul fragment: 


Potrivit Sfintei Traditii, icoanele fac parte din invatatura si practica Bisericii Crestine, iar, potrivit documentelor, ele se aflau pe peretii catacombelor in secolul intai si in urmatoarele doua, cand crestinii, persecutati de stapanirea lumeasca pagana si neputand sa se roage la lumina zilei, o faceau in adaposturi subterane.


Odata cu Edictul din anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare - devenit apoi sfant impreuna cu maica sa, Elena - le-a dat crestinilor libertatea de a-si manifesta credinta si cultul, acestia au ridicat sute si mii de biserici, pe care le-au impodobit cu picturi murale, dintre care unele se pastreaza pana astazi. Asa s-a dezvoltat arta iconografica bizantina, a Bisericii Rasaritului, care a cunoscut un nou avant in secolul VI, sub imparatul Justinian, si a continuat sa infloreasca inca doua sute de ani, daruindu-le inchinatorilor adevarate monumente de frumusete sacra.


Totul a mers bine pana pe la inceputul secolului VIII, cand tronul imperiului a cazut pe mana dinastiei isaurienilor, care nu aveau nimic in comun cu civilizatia si rafinamentele Bizantului. Primul dintre ei, Leon al III-lea Isaurul, a pornit o teribila campanie impotriva icoanelor, ramasa in istorie sub numele de iconoclasm (adica "distrugerea icoanelor") sau iconomahie (adica "lupta contra icoanelor"), o urgie care avea sa dureze peste saptezeci de ani, cu nenumarate victime omenesti si imense pierderi patrimoniale [.].


Prigoana a incetat odata cu venirea pe tron a inteleptei imparatesei Irina, impreuna cu fiul ei in varsta de numai 10 ani. Din porunca acestei femei intelepte si doritoare de pace, fapt pe care-l releva insusi numele ei, s-a tinut in anul 787, la Niceea, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, la care au participat aproximativ 350 de episcopi, sub presedintia patriarhului Tarasie, si care a restabilit cultul icoanelor, cu precizarea ca lor li se cuvine doar cinstire, iar nu venerare precum sfintilor sau adorare precum lui Dumnezeu, ca prin ele nu cinstim materia din care sunt facute, ci persoanele pe care le reprezinta, ca odata cu ele cinstim sfanta cruce si sfintele moaste, dar in limitele permise, fara exagerari.


Tulburari din partea iconoclastilor au mai fost si dupa aceea, pana cand la carma imperiului a venit o alta inteleapta femeie, imparateasa Teodora. Sub obladuirea ei, patriarhul Metodie a convocat un sinod la care i-a invitat pe toti episcopii, egumenii si calugarii care avusesera de suferit in rezistent a anti-iconoclasta. Atunci, la 11 martie 842, s-a hotarat ca prima Duminica din Postul Mare sa se numeasca Duminica Ortodoxiei, adica a credintei dreptmaritoare, consacrandu-se astfel, odata pentru totdeauna, cinstirea icoanelor in cultul crestin al Rasaritului [.].


Biserica noastra a hotarat, inca din vremea Patriarhului Justinian (1948-1977), ca Duminica Ortodoxiei  sa fie ziua in care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat in exclusivitate ajutorarii semenilor nostri aflati in lipsuri, in nevoi sau in suferinte. Stiind acum, prin mijlocirea icoanelor, ca in fiecare suferinta umana se ascunde si asteapta Iisus Hristos, nu putem ramane nepasatori. Din pacate, in tara noastra inca exista destui sarmani, batrani, vaduve, orfani, copii abandonati, dar si parohii sarace in mediul rural, care au nevoie de sprijinul nostru. De aceea va adresam aceasta Scrisoare Pastorala, rugandu-va si indemnandu-va sa contribuiti, fiecare dupa puterea si inima lui, la alinarea celor ce asteapta ajutorul nostru, al tuturor [.].


Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca din milele Sale cele bogate!

ss +  DANIEL,


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si ceilalti membri ai Sfantului Sinod

 

.

14 Martie 2008

Vizualizari: 521

Voteaza:

Colecta pentru Fondul Central Misionar la Duminica Ortodoxiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE