Mesajul Preafericitului Parinte Daniel la slujba de inmormantare a Parintelui Constantin Mihoc

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a adresat urmatorul mesaj de compasiune familiei Parintelui Constantin Mihoc, care a trecut la cele vesnice in ziua de 4 august 2009, in urma unui tragic accident petrecut la parohia sa din Berlin (Germania):

Mult indurerata familie,
Indoliata adunare,
Cu parinteasca si profunda durere in suflet cinstim in duh de rugaciune memoria unui vrednic si iubit slujitor al Bisericii Ortodoxe Romane, preotul Constantin Mihoc, profesor de teologie, ctitor de biserici, sot si parinte pilduitor, duhovnic intelept, prieten si coleg devotat.

Neasteptata sa trecere la cele vesnice, in urma unui tragic accident intamplat in spatiul bisericii parohiale pe care o pastorea la Berlin, a indurerat inimile tuturor celor care l-au cunoscut si pretuit.

Parintele Constantin Mihoc ramane in amintirea noastra ca fiind un preot de vocatie odraslit in sanul unei familii numeroase, evlavioase si vrednice, ascultand chemarea lui Dumnezeu din copilarie, pentru a-I deveni slujitor si aducand tuturor vestea cea buna a Evangheliei mantuitoare.

Studiile teologice urmate la Manastirea Neamt si Bucuresti i-au deschis un orizont larg de cunoastere a invataturilor sfinte, aprofundand in mod deosebit in cadrul Catedrei de Patrologie a Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti scrierile marilor Parinti ai Bisericii din secolul al IV-lea referitoare la familia crestina.

Potrivit acestor invataturi si modelului invatat in casa parintilor sai din tinutul Sucevei el si-a crescut cei trei copii in frica de Dumnezeu si aleasa educatie, indemnandu-si baiatul cel mare sa urmeze drumul slujirii Mantuitorului Hristos si Bisericii Sale.



Vocatia de ctitor implinita in timpul lucrarii ca paroh la Suceava, prin zidirea unei biserici in apropierea ctitoriei monumentale a marelui mitropolit Anastasie Crimca, efortul de a contribui la construirea Manastirii Christiana din Bucuresti si mai ales inaltarea unei noi biserici pentru comunitatea ortodoxa romaneasca din Berlin, fac din preotul Constantin Mihoc un om de jertfa, pentru Biserica lui Hristos si binele poporului.

S-a facut tuturor pilda cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia (I Timotei 4, 12).

Lucrarea pastorala bogata a parintelui Constantin Mihoc in Germania a fost aceea a unui apostol jertfelnic printre straini, departe de tara, de casa parintilor, de prieteni si colegi, dar apropiat de romanii ortodocsi dornici de a pastra credinta lor stramoseasca.

Cu aceasta vocatie de misionar a slujit comunitatea romaneasca din Berlin, oficiind slujbe, propovaduind cuvantul adevarului, cautand oaia cea pierduta si aducandu-o impreuna cu celelalte 99. Dupa modelul Pastorului Hristos, el a aratat grija parinteasca celor incredintati lui spre pastorire. Un astfel de pastor a fost Parintele Constantin Mihoc, harnic, neobosit, credincios, cinstit, jertfelnic. Jertfa lui ramane izvor de lumina, ca un odor de mare pret, la temelia comunitatii romanesti pe care a slujit-o cu abnegatie, daruire si cu un entuziasm rar intalnit.

A fost un om al tuturor, al Bisericii si credinciosilor, al familiei, al Scolii de teologie, al prietenilor si colegilor, al celor de aproape si al celor de departe.
Preamilostivul Dumnezeu, Caruia I-a slujit cu credinta Parintele Constantin Mihoc, sa aseze sufletul lui in lumina Imparatiei cerurilor, unde dreptii ca luminatorii stralucesc, iar celor ce-l plang acum sa le daruiasca intarire si mangaiere spirituala!

Vesnica lui pomenire din neam in neam!
Cu parintesti condoleante si binecuvantari pentru familia indoliata,


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

.

12 August 2009

Vizualizari: 952

Voteaza:

Mesajul Preafericitului Parinte Daniel la slujba de inmormantare a Parintelui Constantin Mihoc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE