NU POLITICA, CI PACE


NU POLITICA, CI PACE

 

In saptamanalul Reporter Special, 14-20 iulie 2008, a aparut articolul intitulat Patriarhul, adversarul secret al lui Basescu, sub semnatura doamnei Ioana Popescu. Pentru corecta informare a opiniei publice facem urmatoarele precizari:

Patriarhia Romana infirma categoric o presupusa candidatura a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la alegerile prezidentiale din Romania din anul 2009, ipoteza care reprezinta o simpla fabulatie a autoarei articolului sau a "surselor politice" de la care jurnalista sustine ca s-a informat. Patriarhul Romaniei nu a avut niciodata vreo discutie si nu a primit nici o propunere pe aceasta tema, asa cum in mod tendentios incearca sa sugereze doamna Ioana Popescu.

Potrivit prevederilor sfintelor canoane si invataturii de credinta ortodoxa pe care se fundamenteaza hotararile Sfantului Sinod, clerului ortodox (arhiereul, preot, diacon, monah) ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membru al parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in administratia publica centrala si locala.

Mai precizam faptul ca Biserica are mai multa credibilitate cand nu se amesteca in politica decat atunci cand se implica politic.

Alegerile locale recente au confirmat inca o data acest adevar.

Respectand aceste randuieli, intelegandu-si misiunea si rolul pe care le indeplineste in viata cetatii, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel nu cultiva legaturi preferentiale sau subversive cu nici un partid sau lider politic, ci promoveaza relatii transparente cu toate institutiile Statului in interesul Bisericii si pentru implinirea binelui comun din societate.

Intrucat, in mod evident, articolul din saptamanalul Reporter Special incalca regulile elementare de documentare, impuse de deontologia profesionala, Patriarhia Romana face aceste precizari pentru a respinge insinuari si speculatii gratuite nascute din imaginatia doamnei Ioana Popescu sau din strategia unora de-a ataca in continuare Biserica Ortodoxa Romana, prin polarizari artificiale in Sinod sau in societate.

 

BIROUL DE PRESA  AL PATRIARHIEI  ROMANE

.

14 Iulie 2008

Vizualizari: 470

Voteaza:

NU POLITICA, CI PACE 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE