PF Patriarh Daniel va fi prezent in Arhiepiscopiile Sibiului si Alba Iuliei


PF Patriarh Daniel va fi prezent in Arhiepiscopiile Sibiului si Alba Iuliei

 

In perioada 28 noiembrie - 1 decembrie 2008, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va efectua o vizita pastorala in Arhiepiscopiile Sibiului si Alba Iuliei.


Sambata, 29 noiembrie 2008, dupa o slujba de Te Deum oficiata in catedrala mitropolitana din Sibiu (ora 9.30), in Aula Mitropolit Ioan Metianu (ora 10.00), va avea loc festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel de catre Facultatea de Teologie Ortodoxa Andrei Saguna a Universitatii Lucian Blaga din Sibiu.


In continuare, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane va participa la Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu cu ocazia implinirii a 200 de ani de la nasterea Mitropolitului Andrei Saguna.

Simpozionul se va incheia cu o slujba de pomenire oficiata la mormantul de la Rasinari al vrednicului de pomenire mitropolit al Ardealului, Andrei Saguna (ora 12.30).


Duminica, 30 noiembrie 2008, Ziua de sarbatorire a Sfantului Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei, ora 9.30, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi, va oficia Sfanta Liturghie in Catedrala Reintregirii din Alba Iulia.


De la ora 18.30, in Aula Magna Parintele Dumitru Staniloae a Facultatii de Teologie Ortodoxa, va avea loc ceremonia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel de catre Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Ceremonia va fi urmata de intalnirea Patriarhului Romaniei cu reprezentantii romanilor din Diaspora, participanti la cea de a XII-a editie a Congresului Spiritualitatii Romanesti (ora 19.30).


Luni, 1 decembrie 2008, Ziua Nationala a Romanei, de la ora 9.00, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel va participa la Sfanta Liturghie oficiata la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia.


De la ora 12.00, pe podiumul special amenajat in fata Catedralei, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane va oficia slujba de Te Deum la Ziua Nationala a Romaniei, in cadrul careia vor fi pomeniti eroii romani care au infaptuit la Alba Iulia in urma cu 90 de ani unitatea nationala a romanilor intr-un singur stat (1918-2008).


Slujba de Te Deum va fi urmata de participarea la festivitatea de dezvelire a statuilor Regelui Ferdinand si a Reginei Maria si la parada militara organizata la Alba Iulia cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei (ora 13.00).

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

.

27 Noiembrie 2008

Vizualizari: 515

Voteaza:

PF Patriarh Daniel va fi prezent in Arhiepiscopiile Sibiului si Alba Iuliei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE