Astazi, sarbatorim pe Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona

 

In calendarul Bisericii Ortodoxe Romane este pomenit astazi Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona. Sfantul Onufrie este cel mai mare sihastru al tinuturilor botosanene, vietuitor al Schitului Sihastria Voronei. Sfantul Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei a fost contemporan si ucenic al Sf. Paisie de la Neamt si, totodata, un mare vietuitor in duhul rugaciunii isihaste. Despre viata acestui sfant ne-a vorbit parintele arhimandrit Clement Haralam, exarh administrativ al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor: "Cuviosul Onufrie s-a nascut in jurul anului 1700.

Auzind de numele unor mari pustnici din tinuturile Moldovei, si-a lasat familia si mai ales rangul pe care il detinea in partile Rusiei. In jurul anului 1749, Cuviosul Onufrie a venit in partile Moldovei, stabilindu-se la Manastirea Dragomirna unde l-a intalnit pe Sfantul Cuvios Paisie Velicikovski care tocmai venise de la Sfantul Munte Athos cu un numar foarte mare de cuviosi. Cuviosul Onufrie l-a avut timp de un an de zile prieten apropiat. Cuviosul Onufrie s-a retras mai apoi in partile Voronei, dupa ce a colindat Tara Moldovei stand de vorba cu alti cuviosi parinti, printre care si Cuviosul Vasile de la Poiana Marului. Cand a sosit timpul ca sa incredinteze, asa cum se spune in scrierile sfinte, cortul sau ori sufletul sau Mantuitorului Iisus Hristos, a fost instiintat mai inainte de acestea de un inger. Cuviosul Onufrie a adormit intru Domnul pe la anul 1789 dupa praznicul Bunei Vestiri, in 29 martie."

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie in sedinta de lucru din luna iulie 2005, cand a stabilit si ziua de praznuire a Cuviosului Onufrie la 9 septembrie. Proclamarea oficiala a canonizarii a avut loc pe data de 8 septembrie 2005, la Manastirea Vorona, si pe 9 septembrie, la Manastirea Sihastria Voronei, din judetul Botosani. Cu acest prilej a fost oficiata si slujba de resfintire a bisericii manastirii, cand lacasul a primit ca hram sarbatoarea Sf. Cuvios Onufrie, alaturi de sarbatoarea Bunei Vestiri. In cuvantul de invatatura rostit la sfarsitul Sfintei Liturghii oficiata in urma cu 2 ani la Manastirea Sihastriei Vorona, vrednicul de pomenire adormit in Domnul PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a subliniat importanta proclamarii canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie: "O zi ca aceasta poate fi o bucurie pentru fiecare credincios si credincioase la timpuri foarte alese de Duhul Sfant. Daca stam si ne gandim la starea lumii de astazi, cat este de tulburata, nu numai lumea intreaga tulburata sufleteste in cugetarea omului, in gandirea omului, la care se adauga si incercarile venite de la Dumnezeu, inundatiile, cu acele furtuni nemaiauzite in timpul secolului acestuia. Iata, Sfanta noastra Biserica, in vremea aceasta, ne aduce din adancul istoriei noastre chipuri de sfinti, chipul omului ideal, acela de a fi in legatura cu Dumnezeu, intotdeauna, cu vointa lui Dumnezeu".

De asemenea, PF Patriarh Teoctist a evidentiat si importanta sfintilor pentru crestinii ortodocsi, facand referire si la Sf. Onufrie de la Vorona: "Acestia ne sunt sfintii, acestia ne sunt si prietenii nostri, a credinciosilor ortodocsi, a dretpcredinciosilor crestini, cum auziti deseori cand ne adresam dumneavoastra in pastorale si in cuvinte. Nu orice fel de crestini, caci acesti prieteni ai lui Hristos, acestia care ii prefera Mantuitorul Hristos in locul Mamei Sale care iL iubea si-L urmarea in activitatea Lui, Maica Domnului; tot ceea ce vorbeau sfintii, tot cei ce se nevoiau sa ne lase peste veacuri, totul era facut in numele Mantuitorului Iisus Hristos si spre bucuria vietii. Acesta a fost stilul de viata al Cuviosului Onufrie".

In cuvantul adresat in cadrul aceluiasi eveniment, IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a anuntat ca momentul intrarii in monahism a PF Teoctist va fi insemnat pe prima sa chilie de la Manastirea Vorona: "Cu binecuvantarea PF Voastre se va marca pe zidul chiliei, in care ati stat intre anii 1929 - 1931, locul, si anume in aceasta chilie veti fi ca frate de manastire. Prin aceasta vom fi siguri ca acea casuta nu se va mai darama. Noi vom pecetlui cu aceasta placa de marmura zidul chiliei respective pentru cinstirea locurilor in care v-ati intalnit cu Dumnezeu si cu cerul. Este un moment de pretuire a istoriei si de aducere aminte de lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra".

 

Tomosul sinodal privind canonizarea Cuviosului Onufrie de la Vorona

 


"Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Romane privind canonizarea Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona

Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane,
Preaiubitului cler,
Cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Patriarhiei Romane,
har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi parintesti binecuvantari.

Multi sunt acei pe care Dumnezeu i-a chemat sa mosteneasca viata vesnica asa cum Mantuitorul ne indeamna: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti viata vesnica". Pe acesti placuti ai lui Dumnezeu, care au ascultat si implinit poruncile Lui, Biserica ii lauda si ii mareste cu cantari urmand cuvantul Psalmistului: "Eu am cinstit foarte pe prietenii Tai, Dumnezeule, ca foarte s-a intarit stapanirea lor". Un astfel de prieten al Mirelui ceresc, ales de Dumnezeu sa sfinteasca pamantul tarii noastre prin viata sa duhovniceasca, a fost si Cuviosul Onufrie de la Vorona. Viata acestui Cuvios Parinte, desi a fost putin cunoscuta de oamenii timpului sau, totusi, s-a aratat in mare cinste la Dumnezeu, ca a stralucit cu faptele si invataturile, faima ducandu-i-se dincolo de hotarele Sihastriei sale. Cuviosul, iubind din tot sufletul pe Dumnezeu, s-a aratat nevoitor in osteneli tacute si smerite, ascuns de ochii lumii, in adancul codrilor Moldovei. In preajma lui si-au aflat liman duhovnicesc si izvor de sfatuire sihastreasca, nenumarati pustnici care au deprins desavarsita rugaciune a inimii. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a preamarit inca si pe pamant cu darul facerii de minuni. Si dupa cum viata i-a fost sfanta, asa si sfarsitul s-a aratat minunat, fiindu-i vestit de Dumnezeu de mai inainte. Drept urmare, avand in vedere viata sfanta si neprihanita, darul rugaciunii neincetate, iubirea fata de aproapele, savarsirea de minuni in timpul vietii si dupa moarte si recunoscand lucrarea harului dumnezeiesc in acest cuvios iubitor de Hristos, urmarind randuielile dumnezeiestilor Parinti dinaintea noastra si chemand in ajutorul nostru harul Preasfintei Treimi, hotaram:  


De acum inainte si in veci, Cuviosul Onufrie de la Vorona sa fie numarat intre sfintii Bisericii, sa fie pomenit si cinstit cu cantari de lauda in ziua de noua ale lunii septembrie. Poruncim, de asemenea, in Duhul Sfant, ca viata, slujba si icoana sfantului sa fie primite cu evlavie de preotii, monahii si credinciosii ortodocsi. Spre deplina statornicie a celor ce le-am hotarat in chip sinodal si canonic, intarim cu semnaturile noastre acest tomos sinodal de canonizare a Cuviosului Onufrie de la Vorona, aducandu-i la cunostinta clerului si a tuturor dreptcredinciosilor din cuprinsul Patriarhiei Romane".

Dat in Bucuresti,
Anul mantuirii 2005, luna iulie, ziua a cincea

 

 

 

.

08 Septembrie 2007

Vizualizari: 1117

Voteaza:

Astazi, sarbatorim pe Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE