Comunicat de presa - sarbatoarea Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor

 

Sarbatorirea Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir (26 octombrie) si a Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor (27 octombrie) - ale carui sfinte moaste se pastreaza in Catedrala patriarhala - reprezinta, de secole, un ales popas duhovnicesc pentru credinciosii din Bucuresti si imprejurimi, ca si pentru sutele de mii de pelerini din intreaga tara. Potrivit traditiei, cinstitele moaste ale Cuv.

Dimitrie cel Nou vor fi scoase in procesiune din Catedrala patriarhala si asezate intr-un loc special, pe Dealul Mitropoliei, miercuri, 25 octombrie, orele 08.30, inainte de Sf. Liturghie, unde vor ramane pentru a fi venerate de catre credinciosi pana la inchinarea ultimului pelerin, informeaza Biroul de Presa al Patriarhiei Romane.


In zilele de joi si vineri, 26 si 27 octombrie, Sf. Liturghie va fi oficiata de catre PF Parinte Patriarh Teoctist, inconjurat de un sobor de arhierei, preoti si diaconi, pe un podium special amenajat langa Catedrala patriarhala, incepand cu orele 09.30. Slujbele de priveghere cu aceasta ocazie vor incepe in fiecare seara, din data de 25 octombrie si pana in data de 27 octombrie, la orele 17.00.


In cadrul ceremoniilor de sfintire a manastirii cu hramul "Duminica Sfintilor Romani", sambata, 28 octombrie a.c., orele 16.30, racla cu moastele Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, va fi dusa in procesiune la aceasta manastire, unde va ramane pana in seara zilei de duminica, 29 octombrie.

.

21 Octombrie 2006

Vizualizari: 3474

Voteaza:

Comunicat de presa - sarbatoarea Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE