Hotararile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane


Hotararile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane

 
Vineri, 6 iunie 2008, la Manastirea Neamt a avut loc sedinta Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Pe ordinea de zi s-au aflat: modul de receptare a Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane de catre clerul eparhiilor, situatia parohiilor sarace, probleme sociale si pastorale ale clerului, aspecte privind disciplina clerului, sublinierea evenimentelor aniversare si comemorative din viata Bisericii in anul 2008.

1. Sinodul Permanent a hotarat ca toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Romane sa vegheze la aplicarea Statutului pntru organizarea si functionarea Bisricii Ortodoxe Romane aprobat de Sfantul Sinod prin hotararea nr 4.768 / 2007, luata in sedinta de lucru din 28 noiembrie 2007 si recunoscut de catre Guvernul Romaniei prin Hotararea nr.

53 din 16 ianuarie 2008, publicata in Monitorul oficial al Romaniei, Partea I, nr 50 / 22 ianuarie 2008.

2. In legatura cu problemele sociale si pastorale ale clerului din eparhii s-a subliniat necesitatea ajutorarii parohiilor sarace atat prin imbunatatirea sprijinului financiar al statului la salarizarea clerului, prin modificarea legislatiei care se afla in dezbatere la Camera Deputatilor, cat si prin crearea la centrul eparhial al unui fond pentru ajutarea parohiilor sarace si a unui sistem de solidaritate intre parohii, in sensul ajutorarii celor sarace de catre cele cu posibilitati mai consistente.

3. In legatura cu initiativa unor preoti din diferite zone ale tarii de a infiinta sindicate ale clerului, Sinodul Permanent a precizat ca infiintarea unor astfel de sindicate este necanonica, nestatutara si nelegala, constituind o abatere de la Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, in vigoare. Potrivit prevederilor statutare, problemele si doleantele preotilor au fost si continua sa fie exprimate si discutate in conferintele preotesti administrative lunare, cercurile pastorale, conferintele preotesti pastoral-misionare semestriale sau, direct, in cadrul Permanentelor Consiliilor eparhiale. Ca urmare, preotii care au tendinte de constituire sindicala sunt chemati sa intre in duhul vietii bisericesti si in disciplina canonica si statutara a Bisericii Ortodoxe Romane. Se reaminteste ca misiunea sfanta a clerului, incredintata lui de Biserica si asumata in mod liber la hirotonie, nu este compatibila cu actiuni de tip sindical. Ierarhii sunt chemati sa ia masuri atat pentru aplicarea prevederilor canonice si statutare referitoare la disciplina clerului, cat si pentru solutionarea problemelor parohiilor sarace, mai ales a celor din mediul rural.

4. In legatura cu situatia creata prin impartasirea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie euharistica greco-catolica, Sinodul Permanent a luat act de cele relatate, cu regret, de catre IPS Mitropolit Nicolae si, neavand competenta decizionala, a hotarat ca problema sa fie inscrisa pe ordinea de zi a proximei sedinte a Sfantului Sinod, spre dezbatere si decizie.

5. Sinodul Permanent a propus ca in viitor sa fie intensificate comunicarea si consultarea intre ierarhi, precum si intre acestia si preotii si credinciosii pe care-i pastoresc, spre binele Bisericii.


Secretariatul Sinodului Permanent

 

.

07 Iunie 2008

Vizualizari: 1015

Voteaza:

Hotararile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE